Presupusele ilegalitati comise de autoritatile locale in cazul constructiei drumului de acces spre investitia concernului "Bosch" de langa municipiul Blaj au fost cercetate de politistii din Alba.
O echipa de investigatori din cadrul IPJ s-a autosesizat dupa ce in presa au aparut mai multe acuzatii ale unor lideri ai organizatiei judetene a PSD cu privire la incalcarea unor proprietati private din zona peste care trecea tronsonul.
Viceprimarul din Blaj, Gheorghe Rotar (PD), a declarat ca atat el, cat si primarul Alexandru Simion Bacila (PNL) au fost vizitati de o echipa de politisti care s-au interesat de acuzatiile lansate de social-democrati. Verificarile declansate de IPJ au fost confirmate si de secretarul Primariei, Sergiu Stefanescu.
"Am dat o simpla declaratie prin care am spus ca din punctul meu de vedere s-a respectat legea. Dansii s-au sesizat dupa niste articole din ziare", a spus Rotar.
Este vorba, in primul rand, despre anumite acuzatii ale consilierilor locali ai PSD referitoare la faptul ca lucrarile au demarat prin scoaterea din circuitul agricol si din domeniul public de interes national a unei suprafete de 12.225 de metri patrati, aflata in administrarea Academiei Agricole, respectiv a Statiunii de Cercetare si Dezvoltare Vini-Viticole Blaj.
Pentru a putea fi construit acest drum - sustin alesii locali - era nevoie de promovarea si aprobarea unei hotarari a Guvernului, precum si de plata unei taxe pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului.
Intr-un document prezentat de conducerea PSD Alba se mai mentiona ca: "s-au ocupat abuziv si unele portiuni de pamant aflate in proprietatea SC "Loreley Trans" SRL Blaj si SC "Mega Construct Ind" SRL, care au actionat in Justitie Consiliul Local, obtinand ordonante pres