- Editorial - nr. 210 / 25 Octombrie, 2006 Atunci cand taifunul unei "Dosariade" - diversiune parea sa faca ravagii prin lumea politica romaneasca si afirmam ca totul este doar o furtuna intr-un pahar cu apa, mi-am atras multe sageti din partea celor coplesiti de o naivitate justificata, atata timp cat nu prea cunosteau realitatea si nu stiau nimic despre sforile trase de dincolo de cortina unor abile scenarii. Daca diversiunea a fost sau nu pusa la cale de presedintele Traian Basescu sau de Vladimir Tismaneanu (omul presedintelui, fiul unor ilegalisti comunisti, luptatori in brigazile Internationale din Spania, apoi ani multi prin URSS, aserviti Moscovei, inainte de a fi trimisi la Bucuresti), pus, tocmai el, sa faca (culmea!) procesul comunismului din Romania, parca nici nu mai conteaza. Dupa atata tevatura, stiut fiind ca, in locul marilor vinovati pentru ruina in care Romania postdecembrista a fost aruncata, ei sunt cei care au talharit, au furat, ducand la dezastru o tara si un popor, batjocorind neamul acesta bland, romanilor li s-au oferit cativa colaboratori ai fostei Securitati. Adica, niste pestisori, in timp ce marii rechini se afla inca la loc caldut, la adapost sigur. Stiind bine ca pe la noi orice minune tine doar trei zile, sa incercam sa analizam efectul de bumerang al "Dosariadei", intrebandu-ne, mai ales, ce li s-a intamplat (mai corect spus ce nu li s-a intamplat!) colaboratorilor dovediti. Nimic! Cum tot nimic nu li se poate intampla azi si nepriceputilor guvernanti care au distrus, vreme de peste 16 ani, economia romaneasca si au dat cu tara de pamant! Ce i s-a intamplat, de pilda, Monei Musca, pentru a ne opri la exemplul aflat cel mai la indemana? Nimic. A fost data afara din PNL, se va spune. Si ? Ce-i cu asta? Dupa cum se stie, Mona Musca si-a ascuns bine (si cu folos pentru ea!) trecutul si relatiile cu fosta Securitate. Gabjita, s-a ales c