"Atelierul" il are chiar in curte, pe unde-s insirati zeci de butuci de salcie. "Un lemn moale, usor de lucrat", zice batranul rudar. Intr-o zi buna, ajunge sa "sape" in lemn vreo 40 de linguri. Cel mai bine se vand de Rusalii. In rest, mai face copai ori scaunele cu trei picioare. "Mos Luica", ii zicem noi "poti lucra acum doua scaune?". "Da cum!?". Si-a-nceput. Dintr-o bucata de lemn, fara forma, a iesit din mainile lui, in mai putin de-o ora, un scaunel frumos pe care nu ia la piata mai mult de 50.000 de lei vechi. "Facem ca sa traim", zice in timp ce umbla-n burta lemnului cu barda. "Pana in â53, noi rudarii traiam in paduri, faceam bordeie. Cum auzeam de-o padure mai buna, ne mutam repede acolo. Eram ca melcul cu casa in spinare", mai povesteste Luica si trece la "cioplitul" lemnului care-ncepe sa aiba o forma, dupa ce-l scobeste cu tesla. "Ne hraneam cu d-ale padurii, cu urzici, cu bureti. Care-avea capra, bea si lapte de capra, care nu... se uita" si scoate cu burghiul bujori de rumegus in timp ce da gauri pentru picioarele scaunelului care parca-i din povestea lui Creanga "Capra cu trei iezi". "Asta ni-i meseria. Cu asta am trait. Eram cate opt copii in familie, traiam greu".
Mos Luica lucreaza in lemn de la varsta de 13 ani. E meseria pe care a mostenit-o de la tata si de la bunic, iar acum e tare mahnit ca nici unul din familie, nici unul din barbatii casei nu vrea sa invete mestesugul in lemn.
AMARASTENII. Rudarii din Zimnicea traiesc de pe-o zi pe alta. Se-nmultesc ca iepurii si nu depun nici cel mai mic efort pentru a-si conserva traditiile. In toata comunitatea lor, de peste 2.000 de suflete, vreo patru batrani mai lucreaza si cioplesc in lemn. Locuiesc in zona Cetatii, la marginea orasului, unde s-au descoperit vestigii arheologice si chiar si-au construit casele peste pamantul care ascunde in inima lui ramasite ale vechii cetati zimnicen
