Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfântul Dumitru în tradiţia populară

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 25 octombrie 2006 ·

Citeam undeva că anul seamănă cu o casă cu două uşi. Prima e deschisă şase luni şi e păzită de Sf. Gheorghe. Cealaltă uşă e deschisă de Sf. Dumitru, pe 26 octombrie. Doi sfinţi cu vieţile asemănătoare stau de pază la casa imaginară a anului creştin. Oierii au împărţit anul după sărbătorirea celor doi sfinţi. Din primăvară până-n toamnă domneşte Sf. Gheorghe, după care vine Sf. Dumitru-această divinitate agrară cum l-a numit cineva sugestiv, şi desfrunzeşte pădurea. Coboară oile de la munte ca să se-ntoarcă în gospodăriile stăpânilor lor. Sfântul creştin îi cheamă pe toţi la sărbătoarea recoltei, la focul lui Sumedru. Răsună satele de chemarea "Hai la focul lui Sumedru, că iarna este descuiată şi de acum se strică vremea!" În zonele din sudul ţării mai ales, se aprind focuri rituale, se fac roţi de foc şi se rostogolesc pe dealuri. Copiii sar peste focuri ca să fie sănătoşi tot anul. Ciobanii obişnuiesc să arunce un topor între oi, ca să vadă cum va fi vremea. Dacă pe lângă topor se aşează o oaie neagră se anunţă vreme rea, dacă se nimereşte să se aşeze o mioară albă, ciobanii se bucură pentru vremea bună care o să vină. Dacă oile se culcă grămadă înseamnă că va fi o iarnă grea, dar dacă oile dorm răsfirate înseamnă că va veni o iarnă blândă. Iarna grea este prevestită şi de abundenţa nucilor şi gutuilor, dar şi de proviziile supradimensionate ale hârciogilor. În ajunul zilei Sf Dumitru femeile dăruiesc copiilor fructe, covrigei, nuci sau prune uscate. Un fel de pomană de sufletul morţilor. Seara bărbaţii scot tăciuni din vatră şi îi aruncă în livezi ca anul următor să aibă o recoltă bogată de fructe. Sărbătoarea de origine păgână vine de la Demetrius, care exprimă invocarea zeiţei Demeter, al cărui nume înseamnă "Pământul Mamă"-izvorul belşugului. Tot ceremonialul este făcut pentru câştigarea bunăvoinţei strămoşilor, pentru a asigura recolte la fel de bune şi în

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 32 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 31 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 15 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 23 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°