Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ocrotitorul familiei şi mijlocitor al sporului şi belşugului

Publicat in Adevarul, joi 26 octombrie 2006 ·

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este prăznuit, astăzi, cu multă evlavie de credincioşii ortodocşi şi greco-catolici. Sfântul Dimitrie este invocat drept ocrotitor al Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este prăznuit, astăzi, cu multă evlavie de credincioşii ortodocşi şi greco-catolici. Sfântul Dimitrie este invocat drept ocrotitor al familiei şi mijlocitor al sporului şi belşugului. S-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea într-o familie înstărită, dar cu religii diferite. Tatăl său, conducătorul Provinciei Iliria în timpul împăratului Maximilian, se închina idolilor. Acesta şi-a educat fiul în spiritul militar al epocii. Sub influenţa mamei, care era creştină, Dimitrie a deprins pasiunea pentru studiu şi credinţă. După moartea tatălui său, împăratul Maximilian i-a oferit două funcţii importante în stat: ca general în armata romană şi prefect al ţinutului Iliria. Spre uimirea înalţilor demnitari din imperiu, Dimitrie a refuzat aceste funcţii şi i-a protejat pe creştinii din Iliria. Mai mult, în faţa solilor împăratului Maximilian, el a mărturisit că este un smerit slujitor al lui Dumnezeu şi se consideră egalul creştinilor care-l venerează pe Mântuitor. Maximilian i-a cerut tânărului Dimitrie să se închine idolilor şi zeilor, dacă vrea să nu suporte consecinţele acestor decizii. Dimitrie şi-a menţinut convingerile religioase. A fost arestat, anchetat şi schingiuit. La 26 octombrie 299 (în 303 - după alte documente), Dimitrie a sfârşit muceniceşte. Înainte de tragicul sfârşit, Dimitrie şi-a înfipt o suliţă în coastă spunând: "Hristos a murit pentru păcatele noastre, eu mor pentru El şi credinţa adevărată". Moaştele sale frumos mirositoare de mir au fost mutate de la Roma la Tesalonic.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 3 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°