La Rasinari, langa Sibiu, marele scriitori a fost dat uitarii.
"Rasinari este singurul loc pe care mi-ar placea sa-l revad candva. Restul mi-a devenit cu totul strain. Singura, imaginea copilariei noastre a supravietuit naufragiului, dintre toate amintirile".
Aceste randuri, scrise pe 26 martie 1973, la Paris, de Emil Cioran ii erau adresate bunului sau prieten Bucur Tincu. La aproape un secol de la nasterea scriitorului, intr-o zi de toamna, la intrarea in Rasinari - satul lui de bastina - ne-a intampinat un alai de nuntasi.
Coasta Boacii, gradina sunt toate la locul lor
"Daca m-as intoarce vreodata la Rasinari, as vrea sa revad locurile, dar oamenii, categoric nu". (Emil Cioran - "Scrisori catre cei de acasa" - 14 august 1969). Am oprit masina in dreptul unei pancarte de tabla, din care timpul muscase la propriu si pe care statea scris "asinari". Pret de doua minute am stat nemiscat cercetand tarana din care Cioran va aduna, peste decenii, amaraciunea de a scrie "Pe culmile disperarii" sau "Ispita de a nu exista".
Cativa copii alergau in urma unei mingi rosii deformate de caldura. Nu auzisera de Cioran. De fapt, stiau mai multi Ciorani pentru ca satul e plin de oameni care poarta acest nume, dar de unul anume, mai rasarit decat altii, nu aveau cunostinta. Ne-am facut loc pe stradutele inguste, de-a lungul carora sa aliniau case frumoase, cu fatade elegante, pictate in culori calde.
"Unii oameni din sat, dupa ce au vazut filmul facut de Liiceanu despre Rasinari, au fost nemultumiti. Au spus ca multe dintre povestile relatate atunci nu sunt reale… Ca, de fapt, Cioran nu s-a jucat niciodata cu cranii de morti. Altii s-au revoltat ca au fost filmati oameni beti, cazuti pe strada", ne spune o femeie pe care am gasit-o la magazinul comunal.
"Mare lucru nu s-a schimbat de atunci. Locurile evocate de Cioran - biserica v
