Intr-un articol recent din Ziua, d-na Munteanu, o distinsa redactoare a ziarului, spunea ca dintre cei zece finalisti ai emisiunii „Mari Români“ numai maresalul Ion Antonescu nu a avut un avocat, iar mie imi reprosa direct ca, in loc sa fiu aparatorul personajului, am fost, prin ce am spus, parca acuzatorul lui. Toti ceilalti „avocati“ au incercat sa ascunda viciile personajelor lor, numai eu am fost neiertator cu al meu. Problema este ca, in ciuda asteptarii d-nei Munteanu sau a altor admiratori ai lui Antonescu, eu spun sau scriu acelasi lucru de ani de zile - inclusiv in paginile ziarului Ziua. Nu vad de ce acum trebuia sa spun altceva, numai de dragul unui joc televizat. Apoi, o rog pe d-na Munteanu sa inteleaga ca termenul de „avocat“ poate fi atractiv in sine - inclusiv intr-o emisiune TV, dar e cu totul strain de ambitiile mele. Eu nu-s avocat, ci sunt profesor de istorie. Nu pot fi avocat nici la modul propriu, pentru ca nu am studii de gen, si nici la figurat - pentru ca, in viziunea mea, Istoria (nefiind un tribunal, cum cred unii, si nici un concurs de frumusete, cum cred altii) nu are nevoie de aparatori, de procurori, de arbitri sau de juriu. Istoria are nevoie doar de profesionisti onesti care sa-si expuna opiniile lor despre trecut. Si e chiar de preferat ca profesionistii sa nu fie mereu de acord intre ei, pentru ca in aceasta disciplina polemica este constructiva. Sper ca d-na Munteanu sa nu se supere daca, banuind-o mai curând victima voluntara a unui populism jurnalistic pagubos si neconsiderând-o o profesionista in Istorie, nu o voi invita la polemica. Ei bine, si nefiind „avocat“, nu pot prezenta istoria in functie de interesele „clientului“ meu, ci doar asa cum cred ca a fost ea. Când regizorul Florin Iepan mi-a facut onoranta propunere de a colabora la realizarea documentarului despre Antonescu, nu m-a invitat in calitate de actor, nici de sena