Dupa ce au sprijinit tot ce le-au cerut partenerii din Alianta, ungurii cer satisfactie in privinta Legii minoritatilor. Dezbaterea proiectului in Senat a fost pe cale sa rupa Coalitia lui Basescu. Solutia imorala, conservatorii, au votat luni, impreuna cu PSD. Liderii s-au impacat, dar problemele din interiorul arcului guvernamental ies la iveala tot mai pregnant.
Respins de Senat, proiectul a plecat la Camera Deputatilor, cu promisiunea ca nu vor interveni alte accidente.
Dupa ce Coalitia s-a defectat in plenul Senatului, unde proiectul Legii minoritatilor a fost respins, cu concursul unor reprezentanti ai PNL si PC, luni seara, in urma negocierilor din cadrul Consiliului National de Coordonare, partenerii din Coalitie au decis sa sprijine legea in forma propusa de Guvern.
Politicienii mureseni sunt impartiti, in ceea ce priveste proiectul legislativ care a starnit atatea pasiuni in Parlament, insa consecventi cu punctele de vedere ale formatiunilor pe care le reprezinta.
Potrivit vicepremierului Marko Bela, presedinte al UDMR, ceea ce s-a intamplat luni in Senat este un lucru foarte grav, care ridica semne de intrebare in legatura cu functionarea Coalitiei. Totusi, liderul maghiar a apreciat ca vointa politica de care au dat dovada partenerii in cadrul Consiliului de Coordonare va duce la deblocarea situatiei.
In acelasi timp, Marko a avertizat ca UDMR nu este dispusa sa devina un element de vitrina in Coalitie.
Senatorul liberal Mihail Antonie ne-a declarat ca nu este foarte incantat de forma actuala a proiectului, dar ca l-a sprijinit, pentru ca adoptarea legii este necesara pentru buna functionare a Coalitiei. Potrivit lui Antonie, legea are parti bune, care se regasesc deja in legislatia romaneasca, dar are si puncte care ar