Una dintre cele mai impresionante simfonii din istoria muzicii a sunat sub cupola Ateneului Roman. Sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. Care a implinit 60 de ani, iar directia Filarmonicii „George Enescu“ a organizat si gazduit o binevenita omagiere a acestui distins sef de orchestra, printr-un concert special dedicat sarbatoritului. Un gest de pretuire publica si recunoastere profesionala a unei lungi si laborioase activitati. Orchestra simfonica si corul Filarmonicii „George Enescu“ au prezentat capodopera beethoveniana, binecunoscuta in intreaga lume Simfonie a IX-a, in re minor, op.125. Cu Horia Andreescu la pupitru, dirijorul corului fiind Iosif Ion Prunner, iar solisti Carmen Gurban, Antonela Barnat, Mathias Schulz si Alexandru Moisiuc.
O remarcabila coagulare de forte, pentru a marca biografia unui dirijor. Dar si a unei culturi. O a „noua“ nu se aude in fiecare zi, cum nu se asculta in orice colt de lume. Sa punctam rapid – gindul, ideea – faptul ca sint atitea culturi si alte si mai multe milioane, miliarde de oameni care traiesc bine-mersi si fara Simfonia a IX-a. Sa facem o scurta paranteza printr-o incursiune in istoria si geografia lumii, utilizind aceasta grila: cine poseda „a noua“ de Beethoven, unde se cinta ea si unde nu. Si vom avea o alta harta decit cea cu care operam in mod curent. La ce bun toate aceste digresiuni, cind am trait o noua saptamina de concerte la Bucuresti? Pentru ca poate – este doar o prezumtie subiectiva – nu mai stim sa ne bucuram, nu doar de existenta sonora a celei de-a „noua“ simfonii de Beethoven. Pentru ca nu mai stim sa apreciem faptul ca posedam bune orchestre simfonice si excelenti muzicieni, care sa ne imbogateasca existentele si sa dea culoare, un alt pret, vietii de zi cu zi. Un astfel de moment de exceptie, credem noi, cu reverberatii dincolo de gestul omagial-aniversar Horia Andreescu, s-a consuma
