Helmut Bernkopf, coordonator al Diviziei Strategy and Business Development: Tinerii au un avantaj imens: datorita perioadei de economisire mai lungi, va trebui sa faca investitii mai mici pentru a primi plati suplimentare suficiente din surse ca pensiile private. In Romania si Bulgaria, potentialul mediu pentru economisire este cel mai scazut din Europa Centrala si de Est: 17,5 euro si, respectiv, 15,9 euro pe luna, potrivit unui studiu publicat de Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), membra a grupului UniCredit.
La polul opus, slovenii si croatii intentioneaza sa faca cele mai mari investitii, cu o suma medie lunara mai mult decat dubla, de 36 de euro.
"Ca urmare a iminentei integrari in Uniunea Europeana, ne asteptam ca Romania si Bulgaria sa recupereze rapid in aceasta privinta. In general, cresterea veniturilor si modificarile statutului financiar in toate tarile din Europa Centrala si de Est (ECE) se vor reflecta in cresterea nivelului de economisire. Populatia din regiune deja cauta produse de economisire si fonduri speciale de pensii", spune Martin Mayr, expert al BA-CA in cercetare de piata pe zona ECE.
In acest context, el anticipeaza ca cererea pentru servicii de consultanta din domeniul gestionarii activelor, insotita de cresterea veniturilor, se va mari considerabil. Cu precadere in ultimii doi ani, pe masura scaderii dobanzilor, romanii au inceput sa se concentreze pe consumul imediat, din banii disponibili si din credite, fara a mai avea rabdare sa economiseasca. Ca atare, sumele pastrate pentru investitii in diferite forme de pensii private sunt mici.
"Accentuez ca economisirea unor sume mici pe termen lung poate completa semnificativ pensia de la stat, fara sa fie necesare mari sacrificii financiare in viata de zi cu zi", afirma Helmut Bernkopf, coordonator al Diviziei Strategy and Business Development, in cadrul BA-CA. @