Sunt goale! Goale ca spatele unei oi abia tunse. Teatrele, salile de cinematograf, filarmonicile si opera... bate vântul a tristete prin ele. Capitala e singurul oras din tara care se mai poate lauda cu o afluenta constanta de spectatori. In rest, toate aceste locuri altadata stralucitoare, frecventate de domnisoare gratios parfumate si de tineri eleganti si seducatori, sunt goale. Noi, multimea, ne-am indreptat privirea catre altceva. Noi, tinerii, am dat uitarii prima dragoste proaspata a teatrului. Am parasit-o ca pe o amanta pisaloaga si imbatrânita. In acest timp, liceenii si adolescentii de astazi devin incet incet ceea ce va fi o noua specie umana: homo videns. In greaca veche, „theatron“ se traduce prin „loc de privit“; de sute de ani taranii si nobilii Europei au fost fascinati de acest loc de privit care este teatrul. Acum insa, scena larga cu miros placut de rumegus a fost inlocuita de o cutie mica si neagra care-ti intepeneste capul intr-o hipnotica nemiscare. Fardul plin de subtilitati al actorului este alungat de stralucirea perfecta a machiajului moderatorului. Ratatii lui Caragiale si neintelesii lui Shakespeare au devenit figuranti intr-o lume plina de vedete faimoase. Vedete al caror principal atribut este frumusetea fizica. Un sân bombat, un fund arcuit si un muschi bine infipt in brat iti ofera astazi cele 15 minute de celebritate profetite de Andy Warhol, prietenul tuturor idolilor pop. Sfertul de ora de faima dorit de zecile de mii de oameni ce participa la selectiile show-urilor TV, necesita o unica conditie: un „look“ cât mai perfect. Frumusetea plutind pe ecran nu are insa adâncimea celei de pe o scena de teatru. E superficiala, seamana cu un cer senin intrerupt nu de nori pufosi ci de calupuri publicitare. Dar singura aceasta frumusete furnizeaza faima. Faima, eticheta viselor noii civilizatii, faima, drogul zilnic al copiilor si fratilor no