Grupul Agrana, liderul de pe piata austriaca a zaharului, a reusit intr-o perioada scurta de timp sa se impuna si pe piata locala, in urma unor investitii de peste 60 de milioane de euro.
Dupa ce si-a fuzionat in martie 2005 toate unitatile de productie, din Tandarei, Roman si Buzau, compania a realizat in anul financiar 2005/2006, incheiat in luna februarie, o cifra de afaceri de 117,8 milioane euro, in crestere cu 52,3% fata de exercitiul anterior. Agrana a realizat aproximativ jumatate din productia de zahar a Romaniei.
Compania intentioneaza sa atace si noi segmente de piata incepand de anul viitor, dupa modelul trasat deja de firma-mama din Austria. Grupul austriac a luat decizia sa-si extinda activitatea in domeniul concentratelor de frcute si al procesarii acestora.
Achizitiile realizate la nivel international (Wink Group - Germania si a Atys Group - Franta) au facut ca in ultimii doi ani in proprietatea grupului austriac sa intre si doua companii locale cu activitati pe segmentul procesarii fructelor: Wink Romania Vaslui si Caraobst Carei.
Cele doua companii nu sunt inca integrate in Agrana Romania, insa reprezentantii companiei spun ca aceasta integrare se va realiza in perioada urmatoare.
Agrana Romania poarta deja discutii cu firma-mama si pentru demararea unei investitii in domeniul productiei de bioetanol. Agrana are deja o fabrica de bioetanol in Ungaria si alta in constructie in Austria, iar potentialul pentru acest tip de productie exista si in Romania. Grupul austriac a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 1,5 mld. euro, in crestere cu 53% fata de 2004. Profitul operational a crescut cu 9,6%, la 99,5 mil. euro. Pentru prima data de la infiintarea grupului, veniturile obtinute de divizia zahar au fost depasite de celelalte divizii, fructe si amidon. Grupul Agrana, liderul de pe piata austriaca a zaharului, a