Odata cu privatizarile Petrom si BCR, Romania a renuntat la morile de vant olandeze si a inceput sa danseze valsul vienez pe ritmul unor investitii austriece in valoarea de 8 miliarde de euro.
Da, Austria, o tara cu 8 milioane de locuitori, este cel mai mare investitor strain de pe o piata romaneasca de 22 de milioane de locuitori, si nu numai atat, ci conduce unele dintre cele mai importante sectoare economice: bancar, asigurari, petrolier, industria lemnului si mai nou sunt primii si pe imobiliare.
"Nu cred ca se va schimba ceva in ceea ce priveste investitiile austriece odata cu intrarea Romaniei in UE deoarece marile investitii au avut loc inainte de acest moment. Primele investitii austriece au fost in industria zaharului cand nu era nicio perspectiva a intrarii rapide a Romaniei in UE. Iar investitiile mari precum cea in Petrom si BCR au avut loc inainte de intrarea Romaniei in UE si nu cred ca aderarea va schimba cu ceva aceasta situatie, precum si comportamentul investitorilor austrieci", a declarat Christian Zeileissen, ambasadorul Austriei in Romania.
Piata mare de peste 20 de milioane de locuitori a Romaniei este, in opinia ambasadorului Austriei, cea care i-a atras si ii atrage cel mai mult pe investitorii austrieci. "In plus, Romania este relativ aproape din punct de vedere geografic de Austria, iar noi suntem familiarizati cu situatia tarilor in tranzitie. Am castigat o experienta destul de mare in tari precum Cehia, Slovacia sau Ungaria, pe care am aplicat-o in Romania, unde am gasit conditii oarecum asemanatoare cu cele gasite acum cinci ani in aceste tari."
Chiar daca multi investitori straini sunt atrasi sa investeasca pe piata romaneasca datorita fortei de munca ieftine, Zeileissen nu crede ca austriecii au venit in Romania pentru salariile mici ale romanilor.
"Factorul low-cost nu este asa de important deoarece, od