O viaţă mi-a plăcut provocarea, de altfel fără ea degeaba exişti. Cred în ea, mă lupt cu ea şi, fără vorbe mari, chiar vreau să ajung să o provoc şi eu la rândul meu. Mă mângâie un O viaţă mi-a plăcut provocarea, de altfel fără ea degeaba exişti. Cred în ea, mă lupt cu ea şi, fără vorbe mari, chiar vreau să ajung să o provoc şi eu la rândul meu. Mă mângâie un sentiment plăcut când mă uit la ceva nou, mă uit cu interes şi, ca de fiecare dată, pornesc stând cu mâinile la spate, nevoind să dau frâu liber intuiţiei, pentru că încep să calc pe un teren virgin. De multe ori reuşesc, dar, din păcate, sunt şi situaţii când citeşti o carte şi după zece pagini o dai deoparte. Nu este cazul unui serial, de exemplu, care, după patruzeci de minute, ţi-a clătit creierul şi, indiferent dacă te-a edificat sau nu, îl laşi sau pur şi simplu te gândeşti la ale tale. Sper să vă obişnuiţi cu stilul meu, nu dau nume, dar de multe ori mă exprim ori cu dragoste, ori cu mâhnire, dacă e nevoie. Am mai spus-o, îmi iubesc foarte mult colegii, îi respect şi îi admir chiar când nu sunt folosiţi la potenţialul maxim, dar şi ei ar trebui să se iubească cel puţin cât îi iubesc eu, şi să nu ajungă în situaţia de a întreba pe cineva când se face plata. Remarc însă cu bucurie valoarea majorităţii colegilor mei, care, ca să folosesc un limbaj mai neortodox, fac din "nişte ingrediente" un bici de colecţie. Nu vreau să fiu rău înţeles, există şi e foarte bine că se întâmplă aşa, texte, situaţii şi poveşti pe care le guşti şi pe care poate chiar sunt invidios că nu le interpretez. Îmi doresc foarte mult că aceşti minunaţi actori, indiferent de vârstă, atunci când li se propune ceva să aleagă cu mai mult discernământ calitatea, şi nu cantitatea, şi au, slavă Domnului, de unde. Nu trebuie să tragem niciun semnal de alarmă, dar trebuie să fim foarte realişti că această invazie a noului sistem de existenţă a a