Ori de cîte ori mi s-a cerut părerea despre emisiunea-concurs Mari români sau am fost invitat să iau parte, într-un fel sau altul, la desfăşurarea ei, am avut o reacţie iritată. Cinstit vorbind, nu înţelegeam despre ce era, de fapt, vorba. Ce înseamnă "mari români"? Celebrităţi? Dar sînt celebrităţi şi celebrităţi. Tîlharul Terente a fost, la vremea lui, o celebritate de o "mărime" fenomenală. "Celebri" sînt şi Mihai Viteazul, şi Gigi Becali, şi Brâncuşi, şi Hagi (ceea ce explică haosul smintitor al celor clasaţi pe primele o sută de locuri). Unii sînt celebri în cheie somptuară, alţii, în versiuni îndoielnice. Unii sînt celebri în ţară, alţii - peste hotare. (Şi nu întotdeauna cele două categorii coincid.) E vorba, poate, de inşi însemnaţi, care au contribuit decisiv la evoluţia umanităţii? Dar cei de un asemenea calibru se numără pe degete. Sau e vorba de românii "cei mai români", de românii arhetipali, specifici, epură a neamului, chintesenţă a istoriei naţionale? Cum să te descurci într-o rezervaţie în care sînt azvîrliţi, de-a valma, Badea Cârţan şi Nadia Comăneci, Bulă şi Celibidache, Eugen Ionescu şi Moş Ion Roată, Patapievici, Aurel Vlaicu, Dimitrie Cantemir şi Vadim Tudor? Cum să faci ierarhii, comparînd gutui cu morcovi, veveriţe cu papagali, sportivi cu metafizicieni, politicieni cu artişti, domnitori cu angrosişti de brînză? Pe de altă parte, nu se pot exclude criterii extrem de subiective, opţiuni sentimentale, idiosincrasii de tot soiul. Pentru mine, un mare român e unchiu-meu Mircea, de la Turnu Măgurele, arestat de două ori sub comunişti. Mai departe: pe cine întrebăm? Ce motivaţii au cei interogaţi să răspundă aşa cum răspund? Aflarea în treabă? Plăcerea jocului? "Interese de grup"? Am o mare simpatie pentru Richard Wurmbrand, dar e limpede că succesul lui e (şi) rezultatul unei excelente campanii pe Internet, susţinute de asociaţii religioase p