La poalele "muntelui", peisajul sistemului international e traversat de o falie. Lumea contemporana e divizata intre tabara antiamericana - de extractie nationalista, socialista sau populista - si grupul "aliatilor strategici" ai SUA.

Pe vremea razboiului rece, batalia se dadea nu doar intre doua blocuri militare - NATO versus Pactul de la Varsovia -, ci si intre doua ideologii, doua viziuni sociale, doua feluri de a gandi viitorul omenirii. Astazi, nimeni nu mai poate miza pe o asemenea claritate maniheista. Geometria aliantelor variaza in functie de circumstante fluide. Situatia de securitate e mai volatila ca oricand. Feluritii actori statali migreaza adesea dintr-o tabara in alta, iar conduita lor nu e decat partial predictibila. Avem, fireste, si puncte stabile, cum ar fi alianta SUA-Japonia sau jocul tacit dintre Germania si Rusia. Nu exista insa ecuatii fixe. Discursurile axate pe valori puternice au facut loc unui sir de aranjamente mobile. Maruntul calcul de supravietuire pare sa fi inlocuit era maiestuoasa a Principiilor.

Romania nu este acuzata de "mediocritate" fara solide ratiuni geopolitice. Dincolo de intarzierile civilizationale provocate de comunism, ramanem o tara "de mijloc". Un stat condamnat la oscilatii dramatice si acomodari tranzitorii. Tocmai pentru ca noua Europa e aparent unificata, continuam sa pazim o "granita" si suntem expusi la o mare varietate de amenintari - conventionale sau nu - care nu pot fi ignorate prin euforii vitaliste (sprit plus manele) fara ca soarta generatiilor urmatoare sa nu fie pusa sub un grav semn de intrebare. Cred ca orice psihanaliza a mediilor care pregatesc deciziile strategice din tara noastra ar scoate la iveala persistenta vulnerabila a unor angoase de cotropire. N-am reusit sa exorcizam demonii invaziei din Est si orice forma postmoderna va imbraca acest risc "fatal", el va continua sa domin