Odată în plus, dorinţa Coreei de Nord de a avea arme nucleare ameninţă stabilitatea Asiei. Noul prim-ministru al Japoniei, Shinzo Abe, a aranjat o întîlnire în China cu preşedintele Hu Jintao, chiar în ajunul testului nuclear al Coreei de Nord, întîlnire în urma căreia ambii demnitari au fost de acord că o astfel de acţiune ar fi fost "intolerabilă".

Întîlnirea este, desigur, una binevenită. Dar Abe a venit la conducerea cabinetului cu reputaţia unui naţionalist mai îndîrjit decît predecesorul lui, Junichiro Koizumi, a cărui încăpăţînare de a vizita controversatul memorial Yasukuni (unde sînt înmormîntaţi şi criminali din al doilea război mondial) a dus la răcirea relaţiilor cu China. Pentru ca stabilitatea să se consolideze, trebuie ca relaţiile chino-japoneze să se îmbunătăţească.

Deşi ambiţiile nucleare ale Coreei de Nord sînt îngrijorătoare şi destabilizatoare, creşterea influenţei Chinei în Asia de Est este cheia politicii geo-strategice în această regiune. În ultimii treizeci de ani, creşterea economică chineză a fost de la 8% la 10% anual. Fondurile alocate Apărării au crescut chiar mai rapid. Totuşi, liderii chinezi vorbesc de o "creştere paşnică" şi o "dezvoltare paşnică" a Chinei.

Acum zece ani, am supervizat întocmirea Raportului Pentagonului asupra Strategiei în Asia de Est, care a orientat politica americană în timpul administraţiilor Clinton şi Bush. La acea vreme, a existat o dezbatere între cei care susţineau controlul asupra creşterii puterii Chinei şi cei care pledau pentru integrarea ei rapidă în sistemul internaţional. Controlul era irealizabil, pentru că, spre deosebire de Uniunea Sovietică în perioada războiului rece, vecinii Chinei nu o percepeau clar ca pe un pericol. În plus, tratarea Chinei ca pe un inamic o poate transforma într-unul real, ignorînd astfel inutil posibilitatea unor rezultate benigne.

Strategia pe