1. Scena din Revizorul de N. V. Gogol, la Comedie; in prim-plan, George Mihaita si Stefan Banica jr.
2. Dragos Huluba si Stefan Banica jr.
3. Virginia Mirea, Stefan Banica jr. si Delia Seceleanu Daca repertoriul unui teatru "normal" este, indeobste, greu de alcatuit, pentru ca rareori se intampla sa ai distributia ideala pentru piesa pe care doresti sa o montezi si, in general, daca ai distributia, nu gasesti regizorul, daca ai si actorii si regizorul, se strica orga de lumini, iar daca nimic de felul acesta nu se intampla si totul pare sa mearga struna, atunci ia foc teatrul (Doamne fereste! ), ei bine, in cazul unei scene profilate, prin denumire, pe un anume gen de literatura toate necazurile enumerate sporesc proportional.
Imaginati-va cat trebuie sa-si bata capul, de pilda, directorul unui teatru care se numeste "de Comedie". Sigur ca, in sens larg, tot ce se petrece sub cer are o doza de umor - fie si negru - si ca, in perspectiva filosofica, pana si cele mai tragice incidente din viata omului - inclusiv moartea - contin macar un element de care, la rigoare, se poate rade; numai ca, atunci cand rasfoieste (metaforic vorbind) registrul de venituri si cheltuieli al institutiei, conducatorul acesteia nu poate conta pe asemenea vederi largi ale spectatorului. Sau ale finantatorului. Asa incat el trebuie sa faca rost, pentru a-si construi un repertoriu solid, de comedii la care sa se rada din orice perspectiva. Ceea ce nu-i deloc usor. Apoi, trebuie sa gaseasca regizorul apt sa descopere intr-o comedie mai intai partile ei comice si abia apoi, eventual, dimensiunea meditativa, subtextul amar, grauntele de tristete etc., etc. - ceea ce, oricat ar parea de ciudat, este si mai greu, pentru ca (in Romania, cel putin) majoritatea directorilor de scena sunt preocupati cum sa transforme comediile macar in drame daca nu de-a dreptul in tragedii (s
