S-a spus ca expresia "romani de dincolo de hotare" sau "romani de peste hotare" ar fi mai corecta decat "romani de pretutindeni", considerata o expresie ambigua intrucat, cum sustinea recent Vlad Cubreacov, deputat in Parlamentul Republicii Moldova, in categoria "romani de pretutindeni" intra nu doar romanii risipiti prin lume, ci si cei din interiorul Romaniei. Acesta e un argument logic. In ciuda lui, expresia e pe cale de a face cariera, totusi. Trebuie spus ca, in evolutia ei, limba unui popor "memoreaza" unele expresii indelung utilizate, chiar daca ele contin improprietati, daca sunt gresite gramatical sau viciate logic. Rezistenta la impamantenirea acestei expresii cunoaste insa si forme dintre cele mai virulente. Cu vreme in urma, un confrate al nostru stabilit in strainatate declara taios ca nu vrea sa fie "roman de pretutindeni". De ce? Pentru simplul motiv ca el este roman de undeva anume, deci nu de peste tot, nu de oriunde. Refuzand sa fie catalogat astfel, omul dovedea, cred eu, nu numai patriotism, ci si un bun-simt logic. Va rog sa constatati ca expresia "romani de pretutindeni" e valabila numai la plural. Singularul "roman de pretutindeni" acrediteaza o ubicuitate absurda. Nici macar romanul - care se misca atat de usor, care e atat de descurcaret - nu poate fi in acelasi timp in mai multe locuri odata, adica "pretutindeni". A fi "de pretutindeni" inseamna a fi de nicaieri. Deci, indiferent unde vietuim de facto, noi provenim ca fiinte de undeva anume. Cand un basarabean, un consangvin din Transcarpatia sau un ruman din sudul Dunarii spune, din demnitate comunitara sau din smerenie, pur si simplu, cand spune in loc de eu, Noi, el exprima o forma a pluralului Majestatii. Dar, in acelasi timp, el isi declara adeziunea la categoria etnica din care face parte, "romani de pretutindeni", care e defectiva de singular. Dumnezeu a vrut ca vorba asta, "rom