Europenii care l-au citit la timp pe Allan Bloom (The Closing of the American Mind) i-au neglijat profeţia referitoare la prostirea de masă prin democratizarea politiceşte corectă a Universităţii. Şi totuşi fenomenul s-a mutat treptat din SUA pe bătrînul continent, unde studenţii - tot mai numeroşi - se laudă cu o ignoranţă tot mai întinsă. Aşa ceva se întîmplă finalmente şi la noi, conform regulii că nu contează decît să te "sincronizezi", chiar dacă nu tot ce împrumuţi e neapărat adaptabil sau folositor.

Sînt de acord că, după comunism, eram ruşinea lumii, cu o cifră de şcolarizare de tip african. Dar dacă tot nu avem vreo Universitate în Top 500, măcar să ne plîngem de continua degradare a învăţămîntului "superior". Porţile s-au deschis bezmetic, liceele scot promoţii năucite de experimente avortate, corupţia e la ea acasă, birocraţia "bologneză" le ocupă profesorilor pînă şi puţinul ragaz studios pe care lupta pentru supravieţuire îl mai îngăduia: locuim într-un cadru instituţional, financiar şi de mentalitate numai bun pentru a bloca, pe termen lung, dezirabila domnie a calităţii şi ambiţia de a produce elite.

În ceasul al 12-lea, Guvernului i-a ajuns la ureche alarma. Văd că se pregăteşte pe viitor un plus bugetar pentru Şcoală. Profesorii ar vrea investiţii de infrastructură, dar parcă tot salariul mai mare îi atrage cu precădere: cum să nu-i înţelegi, ca slujitori ai unei vocaţii mereu batjocorite? Însă problema centrală nu e legată de finisaje, termopane, sobe şi computere şi nici de motivaţia dascălilor, cît de reflexul abuliei politice asupra structurii curriculare: nu ai un proiect de societate consensualizat, nu ştii ce vrei, nu ştii nici ce şi cum să predai, ce să extragi din labirintul cunoaşterii contemporane şi cum să gradezi performanţa.

În Occident, analfabetismul cu diplomă e compensat fie prin protejarea filierelor de excel