Trebuie sa spunem din capul locului ca romanulVasiliu, foi volante, de Ion Vianu, al doilea volum din ciclul Arhiva tradarii si a maniei (din care au mai aparut Caietele lui Ozias, în 2004, tot la editura Polirom), nu este o lectura usoara. Greu de categorisit, ca multe alte romane contemporane, care ies din normele în care vor sa le prinda teoreticienii literari, acest roman îsi proclama din titlu o (falsa) modestie:"foi volante", adica texte fara pretentia unei coerente de constructie si poate chiar de logica. Texte, pur si simplu, pe care cititorul este liber sa le îmbine si sa le interpreteze. In realitate, avem de-a face, ca si în cazul altor romane contemporane, cu o de-constructie a romanului clasic, în favoarea unui tip de roman mai captivant la lectura, pentru zilele noastre. O epoca recenta, Romania de dupa al doilea razboi mondial, este evocata dintr-o perspectiva inedita. Desi punctele de vedere sunt multiple, toate apartin unui registru al maladiei, maladie a mintii si a sufletului. Medicul psihiatru Vladimir Vasiliu si pacientul sau, Laban, sunt cei doi poli de rezistenta ai romanului, iar în jurul lor se învarte o serie întreaga de personaje care consolideaza un tablou de epoca ce se doreste sumbru si fara drept de apel. Personajul care face legatura între acesti eroi este Dan Naidin, întors din exil, pe urmele propriei identitati. El reunestetextele, foile volante, de jurnal, ale dr. Vasiliu, ca si marturiile verbale, acumuland vizite. Se contureaza un cerc al confesiunii în care rolurile nu au valoarea lor consacrata: daca dr. Vasiliu se confeseaza lui Naidin si Laban lui Vasiliu, adevarata confesiune, terapeutica, o face dr. Vasiliu propriului sau pacient, Laban. Naratiunea balanseaza între locuinta dr. Vasiliu, pensionar, în Romania postcomunista, si spitalul de psihiatrie de la Rastoaca Melcilor, înainte de 1989, cand Vasiliu era director acolo. V