Indata dupa domnia lui Constantin Mavrocordat, incheiata la 9 martie 1763, o delegatie de valahi, alcatuita din mitropolitul Grigore, Mihail Cantacuzino si Nicolae Brancoveanu, a plecat la St. Petersburg sa solicite, la sfatul maiorului Nazarie Karazin, protectia Rusiei pentru Tara Romaneasca. Acesteia i-a urmat, la sfatul aceluiasi agitator rus, o delegatie din Moldova, in frunte cu Inochentie, episcopul Husilor, si cu biv vel logofatul Ioan Paladi, care urma sa-i ceara tarinei Ecaterina "sa izbaveasca aceste tari de jugul robiei turcesti". Ei au cerut, insa, mai mult decat promisesera cand au pornit la drum, cum rezulta din aceasta formulare, folosita si de unii, si de ceilalti: "Ca si noi, si toata obstea tarii noastre sa ne numaram in randul altor robi si supusi ai imparatiei tale". Era o inchinare a Tarii Romanesti si a Moldovei!
Delegatiile de nemernici au obtinut de la tarina Ecaterina a II-a ceea ce si-au dorit. Dar neamul romanesc s-a procopsit cu o suparare - pericolul rusesc - care dainuie pana astazi si care va dura si de azi inainte. Tradati de domni si de boieri, otomanii nu au fost capabili sa apere, conform capitulatiilor, principatele nord-dunarene si, la inceputul lunii noiembrie 1769, Karazin culegea roadele muncii sale subversive. Pentru prima data in istorie, Bucurestii erau ocupati de ostile rusesti.
"Muscalii, muscalii!"
Cum le statea in caracter, rusii si-au atacat si aliatii, pe Voda Grigore Ghica al III-lea (care, desi participase la complotul antiotoman, se ascunsese cu tot calabalacul in Hanul Serban Voda) si pe cativa mari boieri, care iesisera sa-i intampine ca prieteni. Toti au fost arestati, domnitorul fiind trimis "ca prins" la Sankt Petersburg. Au asediat apoi Curtea Domneasca si au jefuit-o cumplit. Mai mult decat atat, in semn de dispret absolut fata de sistemul ierarhic si politic autohton, au lasat-o p
