De când s-a mutat, pentru prima dată de când se ştie, la parter, mama mea a descoperit viaţa străzii - o stradă centrală, dar paşnică, din centrul Braşovului - precum şi a parcării care se întinde în faţa ferestrelor. Are deja personaje bine conturate: gunoierii, extrem de conştiincioşi şi de punctuali, pe care îi admiră pur şi simplu, cerşetorii grupaţi mai ales pe lângă maşinile luxoase, care o scot din sărite cu trucurile şi agresivitatea lor, vecinii cu tabieturile lor, trecătorii care primăvara smulg ramurile înflorite roz ale cireşilor japonezi sau pe cele albe ale corcoduşului plantat de fratele meu, precum şi o mulţime de alte personaje episodice, după zi şi anotimp. Observaţiile mamei, datorită formaţiei ei ştiinţifice probabil, sunt de două feluri: cele individuale şi cele categoriale. Una dintre cele categoriale m-a făcut să scriu acest articol pe care de mai multă vreme mi l-am depozitat, inform, în spaţiile destul de ospitaliere ale creierului. Mi-a spus într-o zi, absolut în treacăt şi fără nici un subtext, despre una dintre imaginile prinse în ecranul ferestrei: "Mă uitam că femeile stau mai drept, şi merg mai fumos decât bărbaţii. Chiar am observat: cele mai multe au o ţinută destul de plăcută". După care a trecut la cu totul alt subiect. Observaţia ei căzuse, întâmplător, pe o temă literară: de la femeia petrarchistă cu "mers de zee", uşor şi înaripat, la iubita shakespeariană care, dimpotrivă, "e clar că-n ţărnă calcă" ("My mistress, when she walks, treads on the ground"), de la eminescianul "abia atingi covorul moale" şi "pluteşti ca visul de uşor", până la dezamăgirea lui Alexandru George că mersul contemporanelor noastre nu mai e de zeiţă sau până la ţocănitul tinerelor tocuri din poezia lui Cărtărescu - o întreagă literatură a fost dedicată acestui atribut al frumuseţii feminine. Însă ceea ce mi-a atras atenţia în această frază a fost altceva: e