Căsătoriile între ţigani şi români sînt interzise la 1800. Pravilniceasca Condică (1780), codul de legi apărut în vremea lui Alexandru Ipsilanti prevede următoarele: "orice ţigan va îndrăzni de acum înainte să se cunune cu muiere slobodă, adică nu ţigancă, să se despartă negreşit şi să se pedepsească foarte greu; şi copii ce să vor face cu dînsa, să fie slobozi. Şi de se va dovedi că au dat voe să se cunune, ştiindu-o că nu iaste ţigancă, să-ş piarză ţiganul, spre a sa pedeapsă, care ţigan să se facă domnesc; şi preotul ce-i va cununa, să se pedepsească foarte greu de către biserică". Această interdicţie este reluată de alte cîteva ori fie în pitace domneşte, fie în codurile de legi ale secolului al XIX-lea.
Dar de la prevederile pravilei la practică drumul e lung, căci oricît de mult şi-ar fi dorit legiuitorul să concentreze într-o sentinţă cît mai concretă şi cît mai clară o situaţie dată, oamenii şi problemele lor demonstrează că problemele depăşesc cu mult previziunea imaginată a oricărui jurist.
Iată aşadar un caz petrecut la un an după apariţia codului de legi: 27 august 1781. Pitarul Nicolae Argitoianul pretinde robirea "rumâncilor" Nedelea, Bălaşa, Despa, Ioana, sub "cuvînt că ţin ţigani de ai săi cu cununie" şi "pentru că aceste patru mueri sînt fete Ioane, care această Ioană, mumă lor, cum că au fost rumâncă slobodă din părinţi slobozi rumâni, ce nici însuşi pitaru n-au tăgăduit, nici tăgăduieşte, fără de numai căci au ţinut acea Ioana bărbat ţigan cu cununie al său şi pentru căci şi aceste 4 fetele ei s-au măritat, iar după ţiganii săi cu cununie, de aceia, împreună cu ţiganii, bărbaţii lor, pretenderisea a le avea şi pă dînsele ca ţigance, cum şi pe fetele lor împreună, şi să-şi piarză ele slobozenia lor ceia ce o au ca nişte rumânce, căci au luat ţigani bărbaţi". Pitarul îşi argumentează cererea pe faptul că femeia ar trebui să urmeze st
