Zilele trecute, "Cultura 2000" şi-a luat adio de la beneficiarii săi, anunţînd totodată naşterea iminentă a moştenitoarei sale legale, "Cultura 2007". Motiv de bucurie şi nu tocmai, căci noul program seamănă mai degrabă a copil nedorit şi/sau bolnăvicios, despre care părinţii comunitari nu prea ştiu ce să spună - şi nici nu prea au chef să vorbească prea mult. Nici zestrea de 408 de milioane de euro nu este de natură să-i facă să viseze pe viitorii pretendenţi la cultură din Europa. În mod evident, de la Bruxelles pînă pe malurile Dîmboviţei, oamenii deciziilor importante sînt preocupaţi de alte probleme, mai importante decît soarta culturii. Reprezentanţii "culturii europene", de la Oslo pînă la Sofia, prezenţi la seminarul de la Sinaia, au confirmat această stare de fapt: debilitatea instituţională a culturii nu este o boală românească!
Şi atunci, ce ne facem? Ce ne aşteaptă?
Într-o prezentare de tip Real Politik, Delia Mucică a reuşit performanţa extraordinară de a schiţa în cîteva minute o imagine coerentă şi ingenioasă a acestei perspective ce se deschide în faţa României începînd cu 2 ianuarie 2007. Subliniez, coerentă şi ingenioasă, căci este nevoie de o astfel de combinaţie pentru a putea folosi măcar o părticică din fondurile structurale şi pentru sedusa şi abandonata cultură. Astfel, de pildă, capitolele "dezvoltare rurală" şi "dezvoltare regională" vor putea adăposti în mod legitim şi o porţie de acţiuni culturale. Ba chiar şi "transporturile" ar putea fi infuzate de cultură prin inventarea unui capitol cultural care se cheamă "acces la situri patrimoniale". Altfel spus, cultura e-n toate, e pretutindeni - mai puţin acolo unde ne-am obişnuit să o căutăm... Like it or dislike it - vorba unui comentator european deja păţit, dar asta e! În orice caz, un lucru mi-a devenit clar: după 2007, cea mai mare parte a banilor pentru cultură se vor afl
