călătorie. exil st. germain-des-prés la ora amiezii la ora amiezii montparnassul e o imensă cabină telefonică în care toţi snobii se calcă în picioare pe mâini pe sex pe cap şi pe gură cum ar convorbi ei cu idealurile din ghidurile ilustrate. la café de flore unde era fieful suprarealiştilor turiştii îşi savurează băutura cu gust de fiinţă şi neant. aici venea tzara şi dadaiştii aici venea eliade după război să îşi cumpere ţigări iar cioran l-ar fi întâlnit pe sartre fără să-i vorbească. în schimb i-a făcut portretul: un petit napoleon de la pensée il m'a toujours ému par la faillite gigantesque de ses conceptions. adio. la pont neuf cu mâinile încrucişate ca într-o cămaşă de forţă vă privesc de pe acest pod pe sub care trece într-o zi de martie şarpele galben al senei cu solzii lui murdari plini de amintiri şi versuri de mallarmé şi apollinaire cu peisajele pe jumătate înecate ale lui dufy şi monet. cu fălcile încleştate ca într-o criză de epilepsie rup cu dinţii din culorile psihedelice ale cheiului caut ceva cum ar fi pământul promis o imagine pe care s-o imortalizez nu cu sufletul ci cu aparatul meu de fotografiat dar acolo curge un râu o apă tulbure care îmi duce la vale trupul şi nu se mai opreşte. colţul meu de par(ad)is pe parvisul din faţa notre dame turiştii aruncă firimituri porumbeilor (cu toate că legea interzice acest lucru de când cu gripa aviară) nici o deosebire între porumbeii călători şi sufletul meu care aşteaptă un semn deodată o pereche de tineri începe să se sărute cu foc în aplauzele celorlalţi stau înlănţuiţi până le cresc aripi şi încep să se înalţe spre turnurile catedralei ca într-o pânză de chagall sfidează toate legile firii până se prăbuşesc în apele senei. dumnezeu care a văzut toată scena zâmbeşte şi trage mulţumit perdeaua norilor însoţit de alaiul tăcut al serafimilor cei cu ochi mulţi şi al heruvimilor cu câte şase aripi. poet devo