La o prima vedere, pare un conflict intre generatii, cum au mai fost in literatura si in cultura noastra, posibil generator de innoire. La o privire mai atenta, se arata a fi doar lipsa de respect si incultura. Fiecare tanar critic literar, asemenea fiecarui cititor, poate avea aplecare spre anume scriitori, asa cum altii ii pot displacea. E o chestiune de gust.
Sunt liberi sa-i sustina, sa-i laude, sa-i promoveze pe cei valorosi care le sunt aproape de suflet sau de minte. Nu discutam acum nici faptul ca majoritatea covarsitoare a celor taxati cu calificative aspre sunt varstnici - si de aici impresia falsa a unui conflict intre generatii. Nici ca nemeritatele concluzii sunt influentate de criterii extraliterare. Nici ca in locul acestora se propun valori incerte sau pur si simplu experimente.
Ceea ce surprinde dincolo de o fireasca nedumerire sunt lipsa de respect si rautatea cu care se clameaza neadevaruri si consideratii jignitoare, in spatele carora stau mai degraba neonestitatea si incultura, nu nemultumiri fata de letargia "batranilor" sau avanturi mai mult sau mai putin juvenile.
Exemplul cel mai dezonorant pentru acesti critici tineri (sau inca tineri) este reactia pe care o au fata de literatura din perioada comunista si de actele scriitorilor din acele vremuri. Un critic ajuns astazi la treizeci de ani avea cincisprezece cand s-a schimbat regimul, in decembrie 1989, si in mod cert nu cunoaste din experienta proprie aproape nimic din tensiunile de atunci: cenzura, telefoane urmarite, turnatorii, presiuni multiple asupra indivizilor si familiilor lor, amenintari cu pierderea locului de munca (dupa care urma puscaria, pentru parazitism), interdictia de a publica sau de a scrie, expulzari etc. etc. Chiar in acele conditii a aparut o literatura subversiva, sigur, nu un samizdat, dar au fost scriitori care au avut curajul sa critice, indire
