Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este seful?

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 27 octombrie 2006 ·

Juvetii vor sa-si respecte blazonul, gorjenii sa continue ascensiunea, Caracalul supervizeaza, Oltenia fierbe. Declaratiile de „razboi“ dintre conducatorii celor doua combatante nu au facut altceva decât sa strice premiera unui meci care va intra in istoria fotbalului oltenesc. Vorbele aruncate in vânt de Adrian Mititelu la adresa lui Marin Condescu, si invers, au stârnit si mai mult interesul fanilor pentru aceasta partida, care sta sub semnul echilibrului din toate punctele de vedere. Si aici intra in calcul urmatoarele: ambele grupari au un moral excelent dupa succesele consecutive obtinute in campionat si in Cupa României, loturile nu se confrunta cu probleme medicale, iar pretentiile sunt foarte mari. Acestor „ingrediente“ li se adauga si faptul ca disputa va avea loc pe teren neutru, de unde rezulta ca spectacolul nu poate lipsi. Traditie, prezent si viitor Cu toate ca au multe „trasaturi“ comune cele doua combatante, echilibrul se rupe atunci când vine vorba despre traditie si istoric. Daca Pandurii a bifat doar doua prezente pe prima scena a fotbalului românesc fara sa iasa din anonimat, despre Universitatea nu mai are rost sa amintim performantele interne si internationale. Practic, adevaratul motiv pentru care apele s-au tulburat in ultimul timp este ca gorjenii atenteaza la integritatea Stiintei si vor ca Pandurii sa fie tratata pe picior de egalitate cu gruparea-fanion a Olteniei. Dar pentru acest lucru trebuie sa detroneze Universitatea din sufletul prea multor olteni, ceea ce este foarte greu. Chiar daca in lotul „pandurilor“ se regasesc multi jucatori care au aparat culorile Stiintei in trecut, amintindu-l chiar si pe antrenorul Eugen Neagoe, disputa de astazi va fi pe viata si pe moarte, pentru ca nostalgiile si prieteniile vor disparea o data cu fluierul de inceput al partidei. Ambele combatante sunt constiente de faptul ca o eventuala victorie repre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 16 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Alertă în București. Atac cu cocktail Molotov la Ambasada Israelului

Adevarul acum 19 minute
Un incident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Ambasada Israelului din București. Un bărbat a încercat să arunce o sticlă incendiară către clădirea diplomatică.

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 17 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum 50 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum 45 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 45 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Marcel Ciolacu, despre tranşa a treia din PNRR: Cred că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. Avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România, important este să gestionăm investiţiile

News.ro acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul PSD, despre tranşa a treia din PNRR, că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. El a precizat că avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România şi important este să gestionăm investiţiil

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°