"Privirea asupra trecutului arata progresul sau regresul fiintei unui stat si a unui popor". De aceea, credea D.A. Sturdza, este necesara "judecarea prezentului si prospectarea viitorului".
Sturdza insusi a facut foarte mult pentru ca romanii care se cunosteau prea putin pe ei insisi sa aiba posibilitatea de a o face. El a fost initiatorul si continuatorul celor doua mari colectii de documente privitoare la istoria romanilor, Colectia Hurmuzaki si Acte si documente relative la istoria renascerii Romaniei.
Ingrijirea primei colectii i-a fost incredintata de catre familia Hurmuzaki in 1874, la moartea lui Eudoxiu. Sturdza a creat in acest sens o comisie in care au intrat Mihail Kogalniceanu, Alexandru Odobescu, Theodor Rosetti, Ioan Slavici si, fireste, el insusi. De fapt, el a fost sufletul comisiei, tiparind, pana in 1914, cinci volume in limba germana si trei in romaneste.
Potrivit lui Sturdza, "istoria tarii nu se va putea scrie fara publicarea documentelor externe". Si avea mare dreptate. Totodata, a initiat si colectia de documente interne privitoare la "renascerea Romaniei". Fara cunoasterea istoriei mai recente nu putea exista nici o intelegere a istoriei romanilor. "Sunt multi care nu stiu ce a fost Divanul ad-hoc si actele prin care dorintele Divanurilor ad-hoc au fost realizate. Cine poate zice ca aceste documente nu sunt de cea mai mare importanta?". Intr-adevar, cine putea zice? Dar documentele Unirii? "Numai cunoscandu-le se poate intelege acea mare si insemnata epoca, care a pus temeliile statului roman modern". Publicarea colectiei a fost infaptuita de Sturdza pe cheltuiala sa, avand, e drept, concursul lui Ghenadie Petrescu, viitorul mitropolit primat, pe atunci episcop de Arges. Dupa editarea primelor cinci volume, in 1892 a oferit Academiei 1.000 de exemplare si a propus Sectiunii Istorice a acesteia publicarea urmatoarelor tomu
