Suntem atat de aproape de dubiile lui Hamlet, avem atata incredere in povestea spusa de fantoma tatalui sau ucis, incat nu observam ca "dulcele print" profita de faptul ca are bani si putere: instrumentalizeaza arta in propriile scopuri, se foloseste de actori pentru a obtine inca o confirmare a banuielilor lui. O dovada discutabila: faptul ca te emotioneaza sau te enerveaza spectacolul unei crime nu dovedeste ca esti criminal. Hamlet manipuleaza textul, e convins ca interpretarea ii va servi scopul, cunoaste "stilul" de joc. Convingandu-se ca trupa mai are in repertoriu Uciderea lui Gonzago, il intreaba pe conducatorul ei, considerat prieten: "Ai putea, la nevoie, sa inveti o tirada de vreo douasprezece, saisprezece versuri, pe care as vrea s-o scriu si s-o impanez in piesa? Ce zici?". Dupa ce se asigura ca actorii vor fi primiti la castel cum se cuvine, printul scrie textul planuit. Probabil, la curtea Danemarcei nu existau persoane care sa-i atraga atentia ca textul clasic e sacrosanct.
Hamlet deturneaza scopul reprezentatiei, proiectata ca sa distreze, el se foloseste de similitudini exterioare pentru a determina miscari de profunzime in evolutia conflictului. Teatrul "pur" devine angajat, si in sens propriu, si in sens figurat.
In slujba printilor, teatrul cult european distra sau avertiza intr-un spatiu care nu avea nici o legatura cu realitatea inconjuratoare. Ceea ce numim astazi teatru angajat a inceput prin refuzul angajamentului de a se margini la divertisment si prin asumarea misiunii de a descoperi realitatea scenica a revoltei fata de conventii, fata de ideile impuse. Coborat pe pamant, omul de teatru a devenit un creator printre altii, mai dependent decat altii de banii care sa-i garanteze continuitatea creatoare, si a fost nevoit sa opteze pentru una sau alta dintre ideile active intr-un moment sau altul in spatiul public.
Sistem
