"Asa se spune ca a cerut Ion Iliescu doua ceaiuri la camera 222, pe cand se afla intr-un hotel din SUA."

Sintagma tuti tu tututu face parte din farmecul unic al englezei cu personalitate practicate de Iliescu.

Dar dincolo de aceasta anecdota, sintagma trebuie cunoscuta de cat mai multi oameni intregi la cap. Nici nu mai are importanta daca povestea este adevarata sau nu din moment ce ea exprima perfect relatia generala dintre ceea ce se spune si ceea ce se intelege.

Sau relatia dintre ceea ce-si doresc oamenii si ce li se intampla, dintre ceea ce mimeaza si ceea ce simt, dintre ceea ce afirma si ceea ce fac. Tutitutututu este ceea ce ajunge lumea cand incape pe mana nepriceputilor, este colectia de frustrari, de prostii, de dorinte mutilate si de neputinta.

Este incapacitatea organica de a comunica, proprie unei uriase retele de telefoane extrem de mobile. Daca ascultati cu atentie zumzetul inconjurator, veti auzi aceasta formula fascinanta reprodusa la nesfarsit de milioane de voci, in milioane de formule si circumstante. Impingand situatia la absurd, Tutitutututu apare ca un fel de mantra a unei lipse fundamentale.

Aceea a absentei respectului de sine. Cred ca demnitatea elementara, statura bipeda te pot impiedica sa te transformi intr-un vorbitor de tutitutututu. E nesfarsita mirarea in fata entuziasmului cu care niste fiinte umane, care pretind sa le vorbesti cu domnule sau macar cu tanti, isi smulg hainele pentru o lingura de fasole si un pahar de bere gratis.

Vad scene cu pensionari dezlantuiti care se imbrancesc ca niste campioni de wrestling pentru toate rahaturile, pentru cele mai jegoase oferte sau pentru cele mai josnice cauze.

Aceiasi luptatori pentru sarmale, aceiasi arhangheli ai colivei si mititeilor plimba diversi nepotei prin parcuri, educandu-i si ingrijindu-i pentru a