Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul acesta, Halloween cu chinezi

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 28 octombrie 2006 ·

Deşi Halloweenul se sărbătoreşte în mod oficial abia marţi, braşovenii s-au pregătit de distracţie din timp. Asta deoarece majoritatea party-urilor „de groază” au loc în acest sfârşit de săptămână. Anul acesta e la modă perioada gotică. Negrul a rămas, cum era de aşteptat, printre tendinţe. Majoritatea celor care şi-au căutat un costum pentru Halloween au optat pentru rochii şi costume de epocă. Totuşi, vestimentaţia „horror” s-a mai îmblânzit faţă de anii trecuţi. Sătui de vrăjitoare şi vampiri, unii braşoveni au ales să onoreze invitaţiile de Halloween costumaţi în animale sau…chinezi. „Sunt solicitări foarte multe în această perioadă, mai multe chiar decât ne-am fi aşteptat. Am avut în această perioadă cam 30 de cereri pe zi, deci a fost o perioadă aglomerată. Majoritatea costumelor pe care le-am închiriat au fost pentru adulţi, doar câteva au fost pentru copii. Cele mai căutate au fost rochiile de epocă şi costumele de Dracula. Au fost şi persoane care au solicitat costume de chinez sau costumaţii de animale. Cele mai multe cereri s-au rezumat la jobenuri şi pălării negre ca de vrăjitoare. Comenzile cel mai dificil de onorat au venit din partea celor care au vrut să arate ca fantomele. Dacă pentru un costum de Dracula combinam un joben cu un frac negru, la stafii a fost ceva mai dificil”, susţine Olga Petcu, gestionara centrului de închirieri costume din cadrul Operei Braşov. „Închiriem costume pentru foarte multe tipuri de evenimente. Nu se închiriază însă costumele artiştilor din diverse opere. De regulă, clientul vine cu ideea de costum în minte şi noi îl ajutăm să arate aşa cum şi-a propus. Anul acesta, tariful de închiriere pentru 3 zile este de 200 de mii de lei pentru adulţi şi 100 de mii de lei pentru copii, elevi sau studenţi. Cereri pentru Halloween am înţeles că o să mai fie, pentru că petreceri vor fi şi la începutul săptămânii.”, explică Olga Petcu.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 44 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 20 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°