În Irak, campania de violenţe continuă, Ramadanul recent încheiat fiind cel mai sângeros după martie 2003. Haosul este agravat de proclamarea, de către sunniţi, a unui "stat federal islamist" În Irak, campania de violenţe continuă, Ramadanul recent încheiat fiind cel mai sângeros după martie 2003. Haosul este agravat de proclamarea, de către sunniţi, a unui "stat federal islamist" şi de cererea şiiţilor de a se crea o mare regiune federală, care au ca fundal preocuparea kurzilor de a extinde nelimitat autonomia lor. Ca urmare, experţii sunt fermi: împărţirea Irakului ar duce la un dezastru. Dificultăţile întâmpinate de SUA de a pune capăt violenţelor din Irak şi de a avea, la Bagdad, un guvern capabil să gestioneze problemele întregului stat sunt minate serios de tendinţele tot mai accentuate de împărţire a ţării în trei entităţi distincte. Ca urmare, experţii nu ezită să avertizeze că faptul ar duce la un adevărat dezastru. Mai concret, în Irak, facţiunile rivale, deşi afirmă că nu doresc dezmembrarea ţării, fac presiuni pentru a avea o mai mare autonomie pe baze religioase ori etnice. Dintr-o atare perspectivă, ultima iniţiativă a aparţinut principalului partid şiit, Consiliul Suprem al Revoluţiei Islamice din Irak (CSRII), care a cerut crearea unei regiuni federale şiite. Din cele 18 provincii ale ţării, aceasta ar cuprinde nouă din centru şi sud, majoritar şiite şi foarte bogate în petrol. Iniţiativa urmează linia legii ce instituie federalismul, dar e şi un răspuns la proclamarea, de către sunniţi, a unui "stat islamic în regiunile Bagdad, Al-Antar, Diyala, Kirkuk, Salahedin, Ninive şi în zone din Babilon şi din Centru". Ideea în sine aparţine Al-Qaida şi, în ascuns, n-ar displace statelor arabe, majoritar sunnite, îngrijorate de expansionismul şiismului radical, susţinut de Iran. Cât îi priveşte, kurzii sunt încântaţi de recenta lege a federalismului şi au