Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele CJ Constanţa a adormit, în trafic, la volan

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 octombrie 2006 · ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a adormit la volanul autoturismului personal, joi noapte, într-una dintre cele mai aglomerate intersecţii din oraş. Cum Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a adormit la volanul autoturismului personal, joi noapte, într-una dintre cele mai aglomerate intersecţii din oraş. Cum somnul alesului se prelungise mult peste sfertul academic, iar blocarea unui sens de mers crease deja probleme în trafic, şoferii şi pietonii panicaţi au sărit în ajutor. Timp de 40 de minute, strigătele şi bătăile în geam s-au dovedit însă zadarnice, oamenii temându-se să nu fie vorba de stop respirator sau de altceva mai grav. Aşa că au spart geamul şi au chemat poliţia. N-a fost nevoie de asistenţă medicală, şeful CJ fiind suit într-o altă maşină de către propriul său şofer, sosit în grabă, iar autoturismul "adormit", dus la garaj. Totul însă fără ca poliţiştii să-i facă lui Constantinescu testul pentru stabilirea alcoolemiei. Purtătorul de cuvânt al poliţiei constănţene, Sarmizia Fetcu, spune că, deşi n-a fost vorba de accident rutier, poliţiştii în culpă sunt acum în ancheta IPJ. Şeful IPJ Constanţa, comisarul-şef Victor Popescu, declară că aceştia vor fi judecaţi de Consiliul de disciplină şi că vor suporta rigorile legii dacă vor fi găsiţi vinovaţi. Purtătorul de cuvânt al CJ Constanţa pune incidentul pe seama oboselii extreme a şefului său, amplificată şi de dezamăgirea că HCM Constanţa, echipa sa de suflet, a ratat la mustaţă calificarea în elita continentală. Nicuşor Constantinescu s-a ciondănit cu ziariştii Prezent la reuniunea aleşilor locali ai PSD, Nicuşor Constantinescu a susţinut, mai întâi, că a adormit la volan, apoi că i s-a făcut rău "de spondiloză". "Nu am consumat alcool, mi s-a făcut rău şi mă bucur nespus că am putut să opresc şi să-mi chem colegii. Nu am fost la IML,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 4 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum o ora
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţat de autorităţi, relatează Reuters. UPDATE - Şeful p

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 3 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 3 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 7 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 4 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 6 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 9 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Vremea

București
acum

12°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°