„Cel mai deştept cedează” - a fonfăit cu emfază fostul ministru al Apărării când şi-a anunţat demisia. Rezultă, deci, că dl Atanasiu se consideră mai deştept decât cine? Răspunsul nu poate fi decât unul: cel a cărui mână lungă l-a ajuns şi i-a tras scaunul de sub fund. Nimeni altul decât preşedintele Băsescu, cel pe care ministrul a avut proasta inspiraţie să-l înfrunte public, convins că în spatele său liberalii vor face un zid de netrecut. Că Băsescu nu i-a uitat afrontul cu retragerea din Irak este evident, după cum la fel de evident este faptul că ar fi făcut orice pentru ca acesta să nu mai poată reveni în scaunul pe care l-a ocupat aproape doi ani fără prea multe justificări. Atanasiu a avut naivitatea de a se lăsa manevrat de către Tăriceanu&Comp. şi de a ieşi în faţă, la bătaie. Or, este limpede că era o confruntare inegală, mai ales că nici competenţa şi realizările nu-l dădeau afară din casă. Atanasiu şi-a încheiat cu un gest inteligent un mandat pe parcursul căruia armata a fost scuturată de scandaluri şi de conflicte de autoritate.

Civilul din fruntea sa nu a reuşit nici un moment să înţeleagă mecanismele şi mentalităţile militare, fiind aproape în permanenţă izolat şi lipsit de eficienţă. Armata a parcurs una dintre etapele decisive pentru viitorul ei - crearea unui corp de voluntari, superior pregătiţi, instruiţi şi plătiţi - în condiţiile unei buimăceli totale.

S-au adăugat lipsurile generate de cheltuielile prea mari reclamate de asumarea unor responsabilităţi pe teatre de operaţiuni internaţionale, pentru care nu am avut nici echipamentul potrivit, şi nici dotările necesare, efectivele fiind menţinute cu preţul unor sacrificii în interior. Au mai venit, ca o bomboană pe colivă, scandalurile prilejuite de achiziţiile dubioase ale fregatelor din Anglia, iar finalul, apoteotic, a adus suspendarea ministrului şi trecerea în rezervă şi