De-a lungul timpului, orice partid aflat in campanie electorala a deplans cu lacrimi amare saracia cronica a romanilor si a promis, batandu-se cu pumnii in piept, ca va incerca din rasputeri sa reduca acest flagel. Dar, dupa ce a obtinut voturile dorite, deturnarile de fonduri, furturile din banul public, in general evaziunea fiscala, au fost lasate sa se extinda fara nicio opreliste.
Astfel ca, dupa 16 ani de democratie, Romania se prezinta la portile Uniunii Europene drept demna detinatoare a unui soi de libertate caracteristica mai degraba regimurilor economice off-shore, si anume cea a dobandirii averilor ilicite si ulterior a albirii acestora. Practic, in acest moment, in privinta controlului averilor exista un imens gol legislativ.
Si nu ne referim aici numai la demnitari sau la functionarii publici, ci si la cei care sfideaza printr-o opulenta ostentativa.
Chiar daca pare greu de crezut, initiative legislative pentru reglementarea acestor tipuri de controale au tot fost. In 2004, an electoral, Adrian Nastase a fost primul care a propus impozitarea cu 90% a averilor ce nu pot fi justificate.
Acelasi tip de propunere a fost avansata mai tarziu si de Sebastian Bodu, actualul presedinte al Fiscului, dar care a scazut nivelul de impozitare la numai 16%, in ideea alinierii la cota unica. Dupa ce presa si societatea civila au initiat dezbateri intense pe aceasta tema, proiectele au cazut pentru simplul motiv ca taxarea unui bun ilicit s-a dovedit un nonsens.
Cu alte cuvinte, de ce sa se lase celui care a furat 10% sau 84% din furt? Ca atare, concluzia a fost ca un astfel de act normativ i-ar premia pe cei care au facut bani pe cai ilegale, aducandu-i totodata elegant la suprafata. Un alt proiect a apartinut PUR, partid care cerea confiscarea averilor dobandite in acelasi mod.
Ideea a fost continuata de
