In timpul deja celebrului Sommet francofon, bucurestenii au fost sfatuiti sa isi lase acasa masinile si sa incalece pe biciclete pentru a "combate" restrictiile din trafic. Jurnalul National va prezinta avantajele, dar mai ales riscurile pe care le presupune o plimbare pe doua roti in Bucuresti, la ore de trafic maxim. Piata Iancului - Piata Presei Libere. Traseu de 30 de minute cu masina, daca nu s-a blocat prea tare intersectia Ferdinand - Mihai Bravu, de 45 de minute minimum cu metroul si autobuzul si de 25 de minute cu bicicleta si cu mult, mult noroc.
Norocul sa nu dai peste o "congestie" in trafic, norocul sa nu te sufoci din cauza gazelor de esapament, norocul sa nu dai peste vreo masina, sa nu ti se arunce vreun pieton pe ghidon, sa nu iti rupi bicicleta intr-o groapa, sa ajungi la destinatie si, in general, norocul sa ramai in viata.
INVIORAREA. O zi cu bicicleta in Bucuresti incepe, invariabil, cu un exercitiu de forta, indemanare si flexibilitate: transportarea bicicletei din apartament pana in fata blocului. Daca m-as simti mai supla si mai apta intr-ale contorsionarii, as alege varianta de a cobori bicicleta cu liftul, exercitiu care imbina armonios ridicari, intinderi, aplecari, totul cu grija de a nu ramane blocata intre etaje sau de a sparge oglinda din ascensor. Marturisesc ca prefer sa iau bicicleta in brate si sa cobor patru etaje, visand la ziua cand blocurile vor avea si "parcari" pentru cei care practica transportul pe doua roti si cand oricine isi va putea lasa bicicleta afara peste noapte.
In fata blocului, normal ar fi sa ma pot avanta in trafic. Prefer insa mersul pe jos, pe langa bicicleta, pret de 100 de metri, pana scap din raza vizuala a celor trei maidanezi aciuati pe langa bloc. Rumeg cateva vorbe dulci la adresa placerii lor de a fugari biciclistii, poate cineva o s-o poata explica stiintific vreodata. Sau poate
