Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iepurele fluture

Publicat in Libertatea, duminică 29 octombrie 2006 ·

O rasa de exceptie in “lumea iepureasca”: Fluturele German. Cel putin aceasta este traducerea din germana a acestei specii rare de rozatoare. Specialistii au constatat ca iepurasii se dezvolta intr-un ritm incredibil, crescand in trei luni cat altii intr-un an.

“Il cheama Bunny si l-am adus din Germania. Rasa se numeste Fluture german si, pentru ca are o linie foarte buna, e un exemplar valoros. Dovada o reprezinta actul care certifica puritatea rasei, acel pedigree”, ne-a spus Bogdan Lungu, proprietarul “Fluturelui german”. Am incercat sa-l prind, sa-l tin in brate, dar n-am reusit. Stapanul m-a asigurat insa ca nici peste cateva luni nu-l vor putea tine in brate. “La trei luni va cantari trei-patru kilograme, iar la maturitate nu mai putin de noua”, mi-a explicat “tatal lui Bunny”. Iepurasii din aceasta rasa sunt extrem de jucausi si prietenosi. Am avut ocazia sa il observ pe Bunny cum “socializeaza” cu alti urecheati roscovani. Bogdan Lungu le-a improvizat chiar si o jucarie, dintr-un cocean de porumb, pe care l-au primit pe post de chinga. Si seara este interesant sa vezi cum se comporta aceasta rasa deosebita de iepuri. “Isi fac singuri patul. Isi aranjeaza paiele curate, sub forma de cuib, si dorm ca niste gaini”, povesteste Bogdan, proprietarul urecheatilor. N-as fi crezut ca un iepuras e in stare sa-si faca ordine in camera, dar m-am convins la lasarea intunericului. Atunci le-am spus “Noapte buna!”.

"Au pe bot o pata in forma de fluture"

Bogdan Lungu, proprietarul simpaticelor exemplare urecheate, ne-a oferit si o explicatie suplimentara legata de motivul pentru care rozatoarelor le-a fost atribuit, la origini, acest nume putin ciudat: “Fluturele german”. Pe langa desenele de o simetrie perfecta pe care le au pe coapse, asemenea celor de pe aripile fluturilor, mai exista o asemanare. Urechile. Sunt atat de mari, incat seamana cu niste ari

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 59 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°