Viaţa e plină de surprize. Pe unele le putem cataloga uşor, ca fiind bune sau rele. Altele însă reuşesc să ne lase fără grai pentru că sunt de-a dreptul incredibile, oscilând între şocant şi burlesc. O astfel de întâlnire, cu totul întâmplătoare, s-a întâmplat să fie miercuri aproape de apus, când pe drumul dintre Găneşti şi Băgaciu, un localnic s-a oprit să stea de vorbă cu noi. Dacă trecea mai departe în căruţa lui fără dorinţa de a sta de vorbă cu necunoscuţi, nu am fi aflat că în zonă, atunci când moare vreun animal în gospodărie, este încărcat în căruţe şi dus la stâne pentru ca hoitul să fie mâncat de câinii ciobăneşti…

Szabo Stefan, ţinea calul la pas pe drumul care ducea la stâna din capul satului Băgaciu. Venea din Găneşti, cale de vreo patru kilometri şi mai avea doar vreo doi, până la stâna la care cioban este fiul lui. S-a oprit lângă noi din curiozitate pentru că nu ştia de ce la ceasul amurgului o maşină străină de sat e oprită pe marginea unui drum fără importanţă. Din căruţă însă, hidos, spre cer se înălţau nişte picioare ţepene, copitate. “O venit nişte vecini să îmi spună că să merg repede afară pe câmp că se întâmplă ceva cu tăuraşul. Pe când am ajuns acolo o murit. Mare pagubă pentru noi, că are mai mult de 200 de kg. Acuma ce să fac cu el, îl duc la stână, la ficioru meu şi îl dau la câini să îl mânce. Până mâine nu mai rămâne nimic din el, numai oasele”, ne-a spus calm Szabo Stefan. L-am întrebat dacă au luat legătura cu medicul veterinar pentru ca acesta să constate cauza decesului. După ce s-a uitat neîncrezător la noi, localnicul ne-a spus că de când îi lumea animalele mor şi hoiturile sunt date la câini. Că nimeni nu s-a îngrijit ca animalele mari atunci când mor din cauze necunoscute să fie arse sau îngropate. Şi că de când cu gripa aviară nici un gospodar nu mai vrea să aibă de-a face cu autorităţile. “Oamenii se descurcă pe pla