De ceva timp, atât în media, cât şi în publicitate se manifestă un fenomen ciudat: ritmul de apariţie a noilor companii este mult mai mare decât posibilităţile pieţei de a oferi oameni De ceva timp, atât în media, cât şi în publicitate se manifestă un fenomen ciudat: ritmul de apariţie a noilor companii este mult mai mare decât posibilităţile pieţei de a oferi oameni calificaţi. În esenţă, totul tinde spre un echilibru, fiindcă suma oamenilor cu experienţă solidă în advertising sau media rămâne constantă, iar ei nu pot duce decât un număr finit de proiecte. Asta conduce la un efect ciudat, şi anume slăbirea incredibilă a unor organizaţii aparent impenetrabile, odată cu "achiziţionarea" de către terţi a unor oameni-cheie. Mă întreb dacă nu cumva, într-un laborator al strategilor din advertising sau media nu sunt unii jucători care fac oferte incredibile unor oameni de pe piaţă nu pentru că au neapărat nevoie de ei, ci pentru a-i slăbi pe ceilalţi. Mă întreb acest lucru pentru că nu am văzut încă niciun super-brand nou lansat până acum, ci doar proiecte mediocre, deşi pentru acele proiecte au fost aduşi oameni care au demonstrat că sunt valoroşi în organizaţiile din care au provenit. Slăbirea adversarului cu o cheltuială de o pungă de seminţe poate fi o alternativă foarte bună pentru unii. Există jucători pe piaţă care au început să aibă acest cinism incredibil. Să nu uităm că în media şi advertising vorbim de servicii cu valoare adăugată foarte mare, în care, desigur, contează şi brandul, dar contează foarte mult şi oamenii-cheie. La companiile producătoare, care în advertising se cheamă "client" sau "investitor în publicitate", expunerea faţă de propriii oameni nu e atât de mare, fiindcă acele companii au produse şi branduri stabile, care nu prea depind de cine e director de marketing. Dar în televiziune nu e aşa. În televiziune scoţi "pe bune" câteva milioane, achi