Anesteziat de o declaratie insidioasa a presedintelui Traian Basescu (“nominalizarea pentru functia de comisar UE nu-i o prioritate pentru mine”) si crezand ca a castigat disputa cu acesta, premierul Calin Popescu Tariceanu si-a asumat decizia. Dupa traditionalul criteriu romanesc “Daca zic eu, inseamna ca-i bun” si urcandu-l rapid in avion pe Varujan Vosganian. Altminteri, unul dintre putinii politicieni autohtoni cu un discurs cult, civilizat si competent, apreciat ca atare acasa. Dar un complet necunoscut pentru inaltii oficiali europeni, care cer, clauza esentiala, ca nominalizatul sa fie o personalitate cunoscuta si recunoscuta continental. Ceea ce Varujan Vosganian nu era. Mai mult, senatorul roman iesea din grila europeana si din cauza unor legaturi inoportune cu controversatul afacerist Sorin Ovidiu Vantu, care, candva, ii sponsorizase UFD. Tot pe atunci, Vosganian mai facuse si afirmatii discriminatorii la adresa tiganilor. Gafa iarasi neconforma cu morala UE. Faptul ca din aceasta tevatura premierul si PNL au iesit perdanti in razbelul lor cu presedintele si cu PD are o relevanta doar locala. Grav este ca disputa s-a soldat cu un jenant esec in raporturile Romaniei cu Comisia Europeana, organism mult prea serios ca sa intre in jocurile de mahala damboviteana. Hohotind probabil de satisfactie ca Tariceanu a cazut in cursa, victima a propriului orgoliu, si s-a pripit pagubos, Traian Basescu a si anuntat ca se va implica intr-o noua nominalizare. O va face insa cu buna credinta? Ori tot pentru a-si umili preopinentul?