Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radiografii mai scumpe

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 30 octombrie 2006 ·

O radiografie pulmonară va costa de trei ori mai mult. Asta deoarece Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) vor scoate din uz toate aparatele de microradiografiere pulmonară. Un ordin al Ministerului Sănătăţii Publice publicat în Monitorul Oficial interzice utilizarea instalaţiilor medicale radiologice pentru microradiografii începând cu 26 octombrie.

CNCAN a trimis deja înştiinţări tuturor unităţilor sanitare care foloseau astfel de aparate. Măsura are drept justificare faptul că aceste aparate sunt vechi, iar efectuarea microradiografiilor implică o doză mare de radiaţii la care era expus pacientul. Totodată, aparatura oferă medicului puţine informaţii pentru diagnostic. Totuşi, o investigaţie pulmonară efectuată cu aparate noi costă de trei ori mai mult. O microradiografie efectuată la cerere în Dispensarul TBC Braşov costă 3 lei noi, în timp ce într-o clinică privată investigaţia costă 8 lei. O radiografie „convenţională”, pe film de dimensiuni mari costă între 10 şi 30 de lei noi.

Cei mai afectaţi de această schimbare vor fi cei din categoriile profesionale obligate să efectueze regulat un control pulmonar, pentru depistarea TBC-ului. În acelaşi timp, medicii se plâng că această măsură a fost una „heirupistă” şi că trebuia gândită şi dotarea spitalelor cu aparatură nouă. „Este o măsură prealabilă aderării României la Uniunea Europeană şi este binevenită. Sistemul este unul depăşit şi în statele europene nu se mai practică. Aceste aparate reprezintă o iradiere maximă a întregii populaţii, dar cu randament scăzut. Un număr imens de persoane se radiografiau aiurea. Spre exemplu, cadrele didactice care trebuiau să facă control periodic. Va trebui tot sistemul să se schimbe, să nu mai fie obligatorii aceste controale. Se fac prin medicina muncii, sau în cazul în care persoana prezintă o simptomat

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum o ora
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 13 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°