"Dobitocul nostru - isi aminteste cuprins parca de un val de duiosie doctorul M. - arata cu mana undeva, peste deal, si zbiera: Companie, atentie la mine! Inamicul vine dinspre Racaciuni! In armata sunt si oameni de treaba, dar nu pe acestia ii tii minte, ci pe dobitoci. Dobitocul nostru din Vaslui avea o idee fixa, ca dusmanul va ataca dinspre Racaciuni. Pana sa ajung soldat, n-auzisem de Racaciuni. Au trecut de atunci treizeci de ani. Mi-am zis de multe ori hai sa fac un drum in Moldova, sa vad si eu de ce prefera inamicul sa vina dinspre Racaciuni, si nu din alta parte."
Ne indreptam cu masina spre Vaslui si doctorul M. devine din ce in ce mai nostalgic: "Acusi o sa dam si de Racaciuni. E undeva la dreapta. Sau la stanga. Zau c-as opri. Scap de-o obsesie. Mai stiti jocul ala pentru copii «Ziceti repede trei orase mari», cand toti incepeam cu Parisul? Ei, bine, puneti-ma acum sa spun niste nume de orase. Primul care imi vine-n minte e Racaciuni". Soseaua e plina de gropi, dar vremea e frumoasa si imbie la povesti. "Dobitocul nostru, fie ca era vorba de o aplicatie banala, de sapat transee, fie de iminenta unei invazii americane cu tancuri si trupe motorizate, arata intotdeauna spre Racaciuni. Belea ochii, se punea pe urlat si cred ca-n clipele chiar alea vedea umplandu-se dealurile cu tancuri, tunuri si trupe. Dupa ce a inceput sa ne scoata si noaptea la exercitiile lui idioate, visam, ca-n ziua Z, invazii masive dinspre Racaciuni, la care noi raspundeam cu ce aveam, cu niste amarate de pusti si baionete."
In masina suntem patru barbati. Unul sustine ca Racaciuni a fost declarat oras. "Ce fel de oras sa fie, daca n-a auzit nimeni de el?" - se intreaba doctorul scuturat de o presimtire rea. Si tot el isi raspunde: "Au ridicat cateva blocuri si, gata, racaciunenii s-au trezit oraseni. Oare cum si-or fi zicand? Racaciuneni? Iar femeile racaciunence? Desp
