Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se caută teren pentru spital

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 30 octombrie 2006 ·

În cadrul unei întâlniri care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute între reprezentanţi ai lumii medicale, Universitatea de Farmacie şi Medicină, Autoritatea de Sănătate Publică, primarul Dorin Florea şi reprezentanţi ai Consililui Local, toţi participanţii au convenit în unanimitate asupra nevoii înfinţării unui spital regional la Târgu-Mureş şi asupra faptului că o astfel de oportunitate nu trebuie pierdută. Florea a vrut să afle de la medici mai multe detalii despre proiectul Spitalului regional. Banii necesari studiilor de fezabilitate în vederea înfiinţării spitalelor există. S-au alocat trei miliarde pentru spiatalele comunale, cinci miliarde pentru spitale orăşeneşti şi şase miliarde pentru spitalele municipale în vederea efectuării studiilor de fezabilitate."Studiile trebuie să prevadă dimensionarea structurilor, să ia în calcul şi numărul medicilor de care e nevoie şi faptul că spitalul va trebui să fie funcţional şi peste zece ani, să aibă dotarea corespunzătoare", a declarat directorul ASP, Silviu Morariu. Problema spaţiului rămâne în continuare nerezolvată, Primăria fiind cea care trebuie să identifice terenul pentru construcţie. Directorul executiv Primăriei Târgu Mureş, Marius Paşcan, susţine că "Primăria nu a hotărât încă asupra spaţiului destinat înfiinţării spitalului regional şi că tot ce se aude sunt doar speculaţii. Nouă ni s-a solicitat un teren, fără a ni se comunica destinaţia acestuia. Nu e vorba că nu vrem să identificăm un spaţiu, dacă e nevoie chiar vom cumpăra un teren din domeniul privat. E vorba de faptul că vrem să ştim la modul concret pentru ce e destinat spaţiul, mai multe detalii, ce se va întâmpla cu actualul Spital Clinic Judeţean. În plus, proiectul pentru acest spital regional se suprapune cu proiectul câştigat de Raed Arafat, de 11 milioane de euro pentru înfiinţarea unui Centru de Primiri Urgenţe". "Nu ne putem juca

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Cutremur de 7,5 în Filipine: „A fost foarte puternic”. Alertă de tsunami în mai multe țări

HotNews acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 a lovit vineri dimineață zona de coastă din sudul Filipinelor fiind emise alerte de tsunami în mai multe țări, iar locuitorilor din zonele de coastă apropiate li s-a cerut să se refugieze în zone mai înalte, transm

Vineri, 10 octombrie 2025, va fi anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace

Gandul acum 37 minute
În cursul zilei de vineri, 10 octombrie 2025, va fi anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace. În cazul acestui tip de premiu, decizia va fi luată de un Comitet Nobel norvegian și nu unul din Suedia, așa cum s-a practicat până acum. De mențio

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum 8 ore
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Horoscop 10 octombrie 2025. Zodia care rezolvă niște dispute mai vechi

Cancan acum 3 ore
Horoscop 10 octombrie 2025. Planetele sunt într-o continuă mișcare și asta ne impactează viața de zi cu zi! Află ce zodie rezolvă rapid niște dispute mai vechi și cine vine cu idei uluitoare astăzi. Astăzi, vei fi plin de energie și ambiție, ceea ce

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 13 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 10 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 8 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Bolojan, despre coaliție: Oamenii pur și simplu s-au săturat de bălăcărelile noastre

Mediafax acum 10 ore
„Cu domnul Grindeanu și cu toți președinții de partide caut să am o relație bună. Pentru că gândiți-vă, când ai patru partide într-o coaliție, dacă nu există un minim respect, o formă de minimă solidaritate, lucrurile nu pot funcționa. Și asta am în

Vremea

București
acum

vin.

7°/20°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

14°/17°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

8°/13°
dum.

7°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/14°
lun.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/16°