Preşedintele PD Emil Boc a declarat, luni, înainte de şedinţa Biroului Permanent al partidului, că formaţiunea pe care o conduce "nu are nimic împotriva" nominalizării lui Leonard Orban pentru funcţia de comisar. Boc a sugerat că PD nu se împotriveşte, cu atât mai mult cu cât nominalizarea a primit acordul preşedintelui Traian Băsescu."Dacă e o propunere agreată şi de preşedinte şi de premier, PD nu are nimic împotrivă", a spus Boc, întrebat dacă PD susţine candidatura lui Leonard Orban. În favoarea acestuia, preşedintele PD a invocat faptul că este un specialist binecunoscut la Bruxelles, asupra căruia nu planează suspiciuni de colaborare cu Securitatea. În plus, el nu aparţine nici PD nici PNL, fiind independent din punct de vedere politic.Boc a adăugat că aşteaptă ca preşedintele CE să facă publică nominalizarea lui Orban. Ma multe voci liberale i-au acuzat pe democraţi, alături de pesedişti, neoficial, că au contribuit la insuccesul lui Varujan Vosganian la Bruxelles, spunând că senatorul liberal ar fi fost chestionat, de exemplu, în legătură cu declaraţii politice ale sale din Parlamentul României vechi de şapte ani. (newsin.ro)
Preşedintele PD Emil Boc a declarat, luni, înainte de şedinţa Biroului Permanent al partidului, că formaţiunea pe care o conduce "nu are nimic împotriva" nominalizării lui Leonard Orban pentru funcţia de comisar. Boc a sugerat că PD nu se împotriveşte, cu atât mai mult cu cât nominalizarea a primit acordul preşedintelui Traian Băsescu."Dacă e o propunere agreată şi de preşedinte şi de premier, PD nu are nimic împotrivă", a spus Boc, întrebat dacă PD susţine candidatura lui Leonard Orban. În favoarea acestuia, preşedintele PD a invocat faptul că este un specialist binecunoscut la Bruxelles, asupra căruia nu planează suspiciuni de colaborare cu Securitatea. În plus, el nu aparţine nici PD nici PNL, fiind independent din punct de