Pierre Drieu la Rochelle, Jurnal 1939-1945, traducere de Marina Vazaca si Sanda Oprescu, prefata de acad. Serban Papacostea, introducere de Julien Hervier, Editura "Corint" (tel. 222.19.49), 440 pag.
Discutia despre moralitatea artistului si modul cum trebuie sa influenteze ea sau nu judecarea operei e destul de infierbantata azi la noi. Slabiciunile omului, oportunismele, ticalosiile la care s-a facut - constrans sau de bunavoie - partas pot diminua valoarea creatiei de talent? Are biograficul o pondere majora in cernerea numelor de patrimoniu cultural? Singurul capabil sa dea raspunsuri e timpul. Judecata patimasa a contemporanilor, cu indreptatirile ei conjuncturale, nu poate da verdicte definitive. Ca faptele blamabile, erorile, compromisurile trebuie cunoscute - e una. Dar ca ele sa acapareze interesul si sa prevaleze in fata operei de arta veritabile, care comporta alt gen de evaluari si competente, e inadmisibil. Pierre Drieu la Rochelle (1893-1945) a devenit un nume odios al literelor franceze imediat dupa razboi, fiindca a colaborat cu ocupantii nazisti si nici macar n-a avut barbatia sa-si suporte judecarea si condamnarea. S-a sinucis de frica furiei populare. Au trebuit sa treaca peste patru decenii ca romanele si eseurile lui - cateva zeci de volume - sa fie recitite cu calm si reeditate. Revirimentul numelui sau a atins o culme in 1992, cand cea mai prestigioasa editura franceza, Gallimard, a socotit ca a venit momentul sa publice masivul lui jurnal inedit din anii razboiului (persoanele mentionate cu indiscretie si rautate, cu aprecieri defavorabile, nu mai erau in viata, iar editia critica indrepta accentele rauvoitoare datorate frustrarilor, invidiei, reglarilor de conturi, antisemitismului si homofobiei). Ca scriitor, Drieu la Rochelle e inferior contemporanilor sai Henri de Montherlant, Jean Giraudoux, Louis Aragon, Andr Gide, Jean Giono
