Filiala din Romania a concernului olandez TNT N.V. a inaugurat la Bucuresti TNT Contact Centre, care centralizeaza toate apelurile telefonice efectuate de clientii TNT din Romania, se arata intr-un comunicat al companiei. Toate apelurile din tara vor fi redirectionate pe numarul de apel al centrului din Bucuresti. Centrul dispune de un sediu nou, care include un spatiu special cu echipamente moderne de o performanta superioara.
Potrivit TNT, lansarea acestui centru se inscrie in politica companiei de eficientizare a activitatii. "Suntem mandri sa va prezentam noul Contact Center, un spatiu cu adevarat special, echipat si dotat la standarde internationale, la un nivel calitativ similar cu orice alt centru din orice entitate TNT de la nivel global. Centrul dispune de o platforma informationala aparte, care ne permite sa oferim clientilor servicii de consultanta la un nivel superior si sa le satisfacem mult mai rapid si mai eficient exigentele", a declarat Bogdan Dragotoiu, Country Customer Service TNT Romania. Potrivit acestuia, implementarea acestui proiect in Romania a durat mai mult de o jumatate de an.
TNT Express este lider mondial in industria de curierat expres. Compania livreaza saptamanal 3,5 milioane colete, documente si marfa in peste 220 de tari prin intermediul retelei sale ce cuprinde peste 900 oficii, depozite si centre de sortare.
TNT Express opereaza cu peste 19.000 de vehicule rutiere si 43 avioane si are cea mai mare retea aeriana si rutiera de livrari door-to-door din Europa.
Vanzarile companiei au fost de 2,9 miliarde euro in prima parte a anului 2006. Totodata, venitul operational al companiei a crescut cu 21,5 la suta ajungand la 277 milioane euro, in prima jumatate a acestui an, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior.
Filiala din Romania a concernului olandez TNT N.V. a inaugurat la Bucuresti TNT Contact