Ce ramine, daca tragem linia? Am depasit scandalul sau acesta va avea consecinte pe termen mai lung in peisajul UE? Aseara, la Lisabona, Jose Manuel Barroso a pus punct final epopeii desemnarii unui comisar european de catre Romania, acceptind nominalizarea lui Leonard Orban, propus de premierul Tariceanu dupa episodul nu doar confuz, ci si extrem de neplacut in care primul candidat, Varujan Vosganian, a trebuit sa se retraga pentru a permite iesirea dintr-un impas stinjenitor pentru toata lumea, si la Bruxelles si la Bucuresti. Mai ales ca intimplarea cu pricina intrase deja periculos de mult in atentia presei internationale. Desi la conferinta de presa saptaminala a Comisiei Europene purtatorul de cuvint al acesteia a refuzat cu obstinatie sa furnizeze orice fel de detalii, faptul ca dl. Barroso a ales sa anunte public, inca de joi, acceptarea candidaturii bulgaroaicei Meglena Kuneva, fara a mai astepta reglarea diferendelor cu Bucurestiul pe aceasta tema, trimitea un semnal mai mult decit explicit in tara: senatorul liberal nu era acceptabil pentru pozitia de comisar european. Dar ce ramine, daca tragem linia? Am depasit scandalul sau acesta va avea consecinte pe termen mai lung in peisajul UE? Tot acest sir de intimplari care au frizat adesea penibilul ar trebui sa ne puna pe ginduri, pentru ca ofera o radiografie deconcertant de suparatoare a unei realitati deloc apetisante si din Romania, dar si din Uniunea Europeana. Exista, din acest punct de vedere, cel putin trei invataminte importante la care ar trebui sa reflectam daca chiar dorim sa intelegem sensul evolutiilor din jurul nostru. Prima e aceea ca oameni politici de virf de la Bucuresti nu au deloc habar de regulile si de realitatile politice de la Bruxelles. Indiferent cine a intrat in acest joc de contre contraproductiv, e limpede ca, asa cum imi marturisea o jurnalista cu state vechi in capitala Europei