Dramoleta cu comisarul european, petrecuta saptamâna trecuta, ne arata un PNL in defensiva, un partid nesigur de sine, indecis, aflat in voia valurilor. El pare incapabil sa anticipeze, sa ia masurile cele mai rationale. El a incheiat copilareste „la masa verde“, intr-un târg care il dezavantajeaza. Pierde postul de ministru al apararii, apoi, si pe cel de comisar european. Asta intr-o singura saptamâna. Cred ca se prefigureaza deja o coalitie anti-Tariceanu. Sursa ei este nemultumirea, ingrijorarea pentru scaderea in sondaje, pentru pierderile de pozitii fata de PD, pentru micsorarea imaginii sale, in urma erorilor facute in razboiul dintre palate. Basescu se dovedeste a fi un strateg superior, un jucator mai abil, cu beneficii pentru partidul din care provine, PD. Atitudinea anti-Tariceanu incepe sa se formeze din elementele nemultumite, din cei (destui) care nu vad cu ochi buni ascendentul lui Basescu asupra lui Tariceanu, dublata de pozitia avantajoasa a PD. Asta e una. Dar mai e ceva. In fond, multi inteleg postul de lider al unui partid ca un fel de legamânt, angajament, de tip patron/client, in care „nasul“ pune la dispozitie slujbe, sinecuri, in schimbul fidelitatii cadrelor. Atâta vreme cât Basescu si altii distribuie joburi interesante din punct de vedere financiar, prestigiu, influenta, putere, e clar ca liberalii au o problema. Clasa politica are metehne clientelare. Ele sunt datorate educatiei de tip „om nou“ de sorginte ceausista. Dar si faptului ca piata este inca slaba. Prea putini dintre politicieni sunt independenti financiar. Nu in sensul ca nu ar avea o situatie buna. Ci in acela ca ei sunt inca dependenti de stat, de unde obtin inca multe avantaje. Liberalii care ar trebui sa depinda exclusiv de succesul afacerilor lor in sectorul privat depind inca masiv de tot felul de avantaje sau dezavantaje create de administratie. De aici o pozitie ambigua