Nominalizarea lui Leonard Orban, dupa esecul penibil al candidaturii lui Varujan Vosganian – care, el personal, a platit in buna masura polite ce vizau PNL – pare a mai linisti apele. Chiar daca si aceasta a fost transmisa publicului tot fara un solid esafodaj de argumente. E, insa, posibil ca aceasta a doua candidatura sa fie acceptata de Bruxelles, fie si numai pentru ca oficialii UE, Jose Durao Barroso in primul rand, ar dori sa evite sa puna Romania, si asa destul de greu trecuta de furcile caudine ale preaderarii, in situatia imposibila de a ajunge, in premiera pentru UE, la a treia si ultima propunere. Mass-media occidentale au sintetizat cum nu se poate mai bine ceea ce s-a petrecut la Bucuresti ca fiind un export de rafuieli politice interne. Jenant si culpabil fata de scopurile reale ale tarii, mizeria din politica romaneasca – implicand de la presedinte si premier la lideri politici si turnatori de duzina – a conturat inca o data conflictul brutal dintre interesele de grup si cele nationale. O interventie publica a Renatei Weber, ca reprezentant al societatii civile, a mai relevat ceva. Anume, inadmisibila obscuritate, la limita ocultului, in care s-au facut si se fac propunerile pentru functiile ce vor reveni Romaniei in structurile UE. Apropo de acest sistem discretionar, ma pune pe ganduri o alta informatie care mi-a parvenit. Se zice ca si candidaturile pentru numeroasele posturi de functionari romani la UE sunt alcatuite intr-o masura ingrijoratoare mai putin pe criterii de onestitate si de competenta probate, si mai mult pe cumetrii, nasisme si clientelism politic. Ar fi bine sa fie reverificate cu o sita deasa inainte de a avea parte la Bruxelles de noi surprize.